Bucureşti, 24 iulie 2013 – La patru ani de la inaugurare, West Gate Studios, primul campus studenţesc privat, are o rată de retenţie de 80%, numărul unităţilor de locuit crescând în perioada 2009-2013 de la 375 la 925 de garsoniere şi apartamente.

31200-west-gate-studios-1.jpgCompania Genesis Development a inaugurat în anul 2009 primul bloc din cadrul campusului West Gate Studios, amplasat în zona de vest a Bucureştiului, în imediata apropiere a staţiei de metrou Preciziei. West Gate Studios a fost extins cu încă două blocuri în anul 2011, respectiv 2012, în prezent campusul totalizând 925 de unităţi de locuit.

„Rata de retenţie a West Gate Studios este de 80%, acesta fiind procentul de studenţi care şi-au reînnoit în fiecare an contractele de cazare. În realitate, odată cu extinderea campusului, numărul studenţilor care şi-au prelungit şederea în West Gate Studios a crescut”, a declarat Mihai Boite Operational Manager în cadrul West Gate Studios.

În prezent, în campusul studenţesc West Gate Studios locuiesc aproximativ 1.800 de tineri de diferite naţionalităţi: germani, canadieni, moldoveni, turci, israelieni, sirieni etc. Cei mai mulţi dintre aceştia studiază la: Universitatea Bucureşti (30% dintre studenţii care locuiesc în West Gate Studios), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (18%), Universitatea Politehnică (16%) şi Academia de Studii Economice (15%).

Investiţia totală în dezvoltarea celor trei blocuri din cadrul campusului West Gate Studios a fost de 58 de milioane de euro. Pe lângă cele 925 de unităţi de locuit, West Gate Studios mai include: teren de tenis, sală de fitness, restaurant, supermarket, cafenea şi club, terasă cu grătare, sală de evenimente, parcare interioară şi exterioară şi spaţiu pentru depozitarea bicicletelor.

„Investim constant în facilităţile pentru studenţi şi încercăm să le oferim în cadrul West Gate Studios multiple opţiuni de petrecere a timpului liber, având în vedere că îşi petrec cea mai mare parte a timpului în campus. În prezent, lucrăm la amenajarea unei săli de lectură”, a adaugat Mihai Boite.

Taxa de cazare în campusul West Gate Studios începe de la 80 de euro/loc/lună în cazul garsonierelor şi de la 160 euro/cameră/lună pentru apartamente.

Despre Genesis Development

Genesis Development este o companie de dezvoltare imobiliară cu o experienţă de peste 15 ani pe piaţa locală. Genesis Development este dezvoltatorul primului campus privat din România, West Gate Studios, care cuprinde 925 de garsoniere şi apartamente destinate închirierii. Compania a dezvoltat, de asemenea, parcurile de afaceri West Gate şi Novo Park, care totalizează circa 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A. West Gate şi Novo Park au obţinut certificarea BREEAM Very Good, devenind primele parcuri verzi de birouri din România.

 

24 July 2013