Romania ocupa prima pozitie intr-un clasament al celor mai rentabile state europene in ceea ce priveste investitiile imobiliare pe termen lung.

Clasamentul a fost prezentat in emisiunea „A Place in the Sun“, difuzata de canalul londonez de televiziune Channel 4, si a fost realizat pe baza unui studiu prezentat de PricewaterHouseCoopers.

Romania este singura tara unde o suma de 100.000 euro, investita in speculatii de pe piata imobiliarelor, ar creste in zece ani de 4,14 ori.

De altfel, doar in tara noastra profitul din investitiile imobiliare poate creste in zece ani de peste patru ori.

In celelalte tari prezentate in clasament, profitul estimat se afla sub 400%. Statele din Europa de Est si Tarile Baltice depasesc statele vest-europene deoarece topul este construit pe baza ritmului de dezvoltare economica al statelor in chestiune.

Tara noastra se claseaza pe primul loc intr-o lista de douazeci de state europene, fiind urmata de Polonia.

A treia pozitie este ocupata de Portugalia, statul vest-european unde preturile ar putea creste cel mai mult.

In Polonia, la fel precum in Romania, preturile bunurilor imobiliare se vor majora datorita cresterii numarului de companii straine care vor patrunde pe piata din aceasta tara.

Pe al patrulea loc se afla statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania), iar locul cinci este ocupat de Suedia. Un singur vecin al Romaniei mai apare in topul celor douazeci de tari, anume Ungaria, care ocupa locul zece.

Marile state ale Europei nici nu se afla in prima jumatate a clasamentului, Germania fiind pe locul 12, Franta pe 17, iar Italia pe 18.

„Clasamentul celor douazeci de state este foarte important - deoarece se concentreaza pe regiunile unde poti face cei mai multi bani din investitii imobiliare“, a precizat prezentatoarea emisiunii de pe canalul londonez.

Potrivit studiului, daca o persoana ar plasa acum pe piata imobiliara romaneasca 100 mii euro, peste zece ani investitia ar valora de peste patru ori mai mult.

Top 20 Europa, dupa rentabilitatea investitiilor imobiliare

1. Romania
2. Polonia
3. Portugalia
4. Statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania)
5. Suedia
6. Belgia
7. Slovacia
8. Slovenia
9. Finlanda
10. Ungaria
11. Luxemburg
12. Germania
13. Republica Ceha
14. Irlanda
15. Austria
16. Olanda
17. Franta
18. Italia
19. Spania
20. Cipru

Evaluarea ia in calcul regiunile unde preturile bunurilor imobiliare sunt in acest moment subevaluate sau supraevaluate, la care sunt adaugati si factorii care contribuie la stabilirea acestor prognoze. Potrivit analistilor, cei mai importanti factori care au condus la stabilirea acestor estimari sunt aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana in 2007 si ritmul rapid de crestere a economiei. „Cei care cumpara proprietati imobiliare inainte ca tara sa adere la Uniunea Europeana au numai de castigat deoarece, din 2007, sunt asteptate grupuri masive de investitori“, se arata in studiul citat de canalul britanic de televiziune. Daca acum costul mediu al unei case este in Romania de aproximativ 25.000 - 30.000 de euro, in zece ani pretul acesteia ar putea fi cu 414% mai mare.

Specialistii sfatuiesc investitorii sa achizitioneze proprietati imobiliare chiar inainte de accederea Romaniei la Uniunea Europeana, deoarece doar in cursul acestui an este posibil ca preturile sa creasca cu aproape 30%. Daca in Romania se estimeaza ca preturile bunurilor imobiliare vor creste cu 414%, in Polonia acestea ar putea fi mai mari cu 393%, in timp ce Portugalia, care se situeaza pe locul trei, va cunoaste scumpiri ale apartamentelor, caselor, terenurilor, de circa 360%. Tarile baltice sunt in urma Portugaliei, la patru procente, in timp ce Suedia, locul cinci in top, este in urma statelor baltice, tot la patru procente. Natiunile est-europene si statele baltice conduc in top, analistii considerand firesc acest fapt, deoarece economia din aceste tari inregistreaza un ritm de dezvoltare mult mai rapid fata de tarile din vechea Europa. Informatiile care au stat la baza acestui clasament sunt compilate din studii realizate de PricewaterHouseCoopers, referitoare la ritmul de dezvoltare economica al statelor europene.

9 January 2006