ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
Primariile de sector din Bucuresti vor expropria 12 structuri de bloc neterminate     
ADEVARUL -  03. 07. 2003

Noua firme bucurestene care detineau, de peste zece ani, 12 structuri de bloc neterminate vor fi expropriate, intrucat nu s-au sinchisit sa ceara autorizatii de constructie pentru finalizarea lucrarilor.
Potrivit Legii 254/2003, firmele Sitraco Conimpex, Macons (doua cladiri), Yahya Imad, Rodae Automobile, Romcons, BBG Foods, Tungal, ISAF si CEC-SMB (trei cladiri) nu au depus pana la 30 iunie documentatia necesara pentru eliberarea autorizatiilor de constructie pentru finalizarea lucrarilor sau pentru demolare.
"Prefectura Capitalei a depistat in primavara acestui an aproximativ 40 de cladiri neterminate, din care 17 apartineau unor persoane fizice sau juridice private.
Pentru 12 dintre cladiri, proprietarii lor nu s-au aratat interesati sa le finalizeze si, in consecinta, primariile de sector vor face demersurile legale pentru expropriere", ne-a declarat, ieri, prefectul Ion Cuhutencu.
Legea 254/2003 prevedea urgentarea demersurilor pentru finalizarea structurilor incepute inainte de 1990 si inca neterminate.
Ca o solutie, administratia Crin Halaicu (1992-1996) a decis predarea cladirilor catre unele ministere sau institutii, asocierea cu diversi constructori sau chiar vanzarea lor catre firme private, in scopul finalizarii acestor structuri.

T.L.V.  
 

 

 

 

3 July 2003