Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", împreună cu mai multe firme private, va primi 729.000 de lei (circa 170.000 de euro) de la Primăria Capitalei pentru elaborarea unui studiu privind dezvoltarea urbană a Bucureştiului şi a teritoriului din jur.

15064-tarom_a310-300.jpgÎn caietul de sarcini sunt menţionate, în linii mari, obiectivele edililor privind dezvoltarea urbană, care trebuie cuprinşi în acest studiu. Printre aceste obiective se numără conectarea la marile coridoare europene/autostrăzi, realizarea unei reţele de trenuri de mare viteză (spre Braşov, Constanţa, Galati, Iaşi, Craiova, Sofia), extinderea aeroportului Otopeni şi realizarea legăturii rapide cu Gara de Nord şi centrul Capitalei, precum şi construirea unui alt aeroport (în zona de sud).

Totodată, în caietul de sarcini al licitaţiei pentru elaborarea studiului se mai arată că, la nivelul Bucureştiului, se manifestă o "lipsă de viziune în dezvoltare la scara teritorială, conectivitate redusă cu teritoriul naţional şi internaţional", existând totodată o "lipsă a participării şi a cooperării pe proiecte/programe locale de dezvoltare între diversele entităţi administrativ teritoriale" notează NewsIn.

Ca urmare a studiului, va fi formulată strategia de dezvoltare a Capitalei pe termen scurt, mediu si lung.


15 November 2010