Primarul General, Sorin Oprescu, a mers să vadă cum merg şi lucrările de Pasajul rutier suprateran Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor. Edilul s-a arătat mulţumit de evoluţia primei etape a lucrării, care, conform graficului, va fi terminată în primăvara următoare.

20912-pasaj.jpgSpre deosebire de lucrările de la Pasajul Muncii, cele de la Mihai Bravu nu vor avea întârzieri. Sorin Oprescu verifică frecvent starea lucrărilor, iar de data aceasta s-a arătat mulţumit de ce vede şi a estimat că în primăvara anului viitor va fi gata prima parte a lucrărilor.

"Avem certitudinea că undeva prin luna martie va fi finalizată prima etapă a acestui proiect. În acest moment mai sunt de făcut patru infrastructuri ale căror coloane s-au realizat deja, urmând să fie ridicate elevaţiile la pilele unu, opt, nouă şi zece. Rampele de acces sunt terminate, iar în perioada următoare se vor pune eşafodajul, grinzile şi podul metalic", a declarat Sorin Oprescu.

De asemenea, Primarul General a explicat că cele două pasaje paralele vor asigura circulaţia rutieră pe două benzi pe sens, pe toată lungimea lucrării. Odată ce pasajul va fi finalizat, reprezentanţii primăriei estimează că va creşte cu 20-40% capacitatea circulaţiei în zonă. Cele două pasaje rutiere vor traversa Splaiul Unirii / Râul Dâmboviţa, precum şi intersecţia Prelungirea Şoselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreştilor. Pentru a micşora suprafeţele expropriate, de pe pasajele noi s-au eliminat trotuarele. Valoarea contractului este de aproximativ 23 mil euro.

CITEŞTE ŞI: Lucrările la Pasajul Muncii au trecut pe întârziere. Oprescu spune că îi mai trebuie trei luni.

14 September 2011