Prima Chirie este programul ideal pentru cei care nu vor să apeleze la Prima Casă, au nevoie de sprijin lunar atât pentru a-și plăti locuințele dar și utilitățile. Momentan însă, programul are niște limitări clare și el se reduce la cei care muncesc departe de casă.

41464-chirie.jpgPrima Casă s-a dovedit a fi programul ideal pentru mulți dintre cei care vor să își cumpere o locuință. Dar pentru cei care nu vor sau nu pot încă să facă acest pas, sistemul nu prevedea niciun fel de facilitate. Acest lucru s-a schimbat anul acesta, odată cu implementarea programului „Prima chirie”. Acesta oferă 900 de lei lunar celor care au nevoie de acești bani pentru a achita chiria, sau chiar și cheltuielile cu întreținerea locuinței. Momentan, programul se reduce la o anumită categorie: 

Prin acest program se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și care-și schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de kilometri pentru a se încadra în muncă. Această primă se acordă la cerere, lunar, pe o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează cu normă întreagă pentru cel puțin 12 luni. De asemenea, această primă de relocare se ridică la 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, adică și chirie și utilități, în limita sumei de 900 de lei lunar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu. 

Programul guvernamentul vine ca o extensie a programului Prima Casă. Acesta a fost aprobat în ianuarie, iar normele de aplicare au fost elaborate și aplicate abia acum. Acum, așadar, s-a dat liber la înscrieri pentru acest program. Cei care sunt interesați trebuie să depună cererile cât mai curând de la momentul angajării, pentru a le fi luate în calcul cererile. Maximul de timp notat în lege este de 60 de zile de la momentul încadrării în muncă. 

Pot depune cereri și cei care s-au încadrat în muncă din ianuarie până acum, adică din momentul adoptării inițiale a OUG 6/2017”, a arătat Alina Petrescu.

Din momentul în care a fost depusă cererea, prima chirie este oferită de stat în luna următoare depunerii documentelor. Banii vor fi virați lunar, dar chiriașul are obligativitatea să ofere tot atât de des cu documentele adeveritoare pentru a le depune de autorități. Vestea bună este că acestea pot fi depuse nu doar personal, cât și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau email. Totuși, acest program are o perioadă limitată de funcționare pentru fiecare solicitant în parte. Astfel, prima chirie poate fi acordată pe o perioadă de cel mult 36 de luni.

 

30 May 2017