Ofertă generoasă, interes mare, cerere mică pe piaţa creditelor ipotecare. Ponderea creditelor ipotecare în PIB - de zece ori mai mică la noi decât în Europa.

17689-123180.jpgProgramul "Prima Casă" reprezintă singura cheie care deschide uşile către creditele ipotecare, ne-a declarat Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR). De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii băncilor comerciale, dar şi cei ai dezvoltatorilor de locuinţe, care ne-au spus, la unison, că piaţa creditelor ipotecare a fost susţinută, în ultimii ani, de implementarea aces-tui program guvernamental.

Dan Bucşă, economist şef în cadrul "Bancpost", ne-a precizat: "Acordarea de credite ipotecare a fost sprijinită în ultimii doi ani de programele de tip < Prima Casă >. Garanţia guvernamentală a permis perceperea unor rate ale dobânzilor mai reduse şi, ca urmare, interesul populaţiei a fost ridicat. Programe paralele celui oficial au întregit oferta de credite ipotecare (prin relaxarea unor condiţii privind avansul sau deţinerea altor proprietăţi), permiţându-le creditelor ipotecare să crească cu echivalentul a 1,54 miliarde euro, din decembrie 2008 până în februarie 2011 (rata de creştere în februarie 2011 faţă de februarie 2010 a fost de 15% (faţă de +1,3% pentru totalul creditelor). Credem că noile programe lansate în 2011 şi < Prima Casă 3 >, care reduce garanţia statului - permiţând, astfel, acordarea de credite în sume mai mari - vor menţine creditele ipotecare printre categoriile cu cea mai rapidă dinamică". Domnia sa estimea-ză că, până la finalul acestui an, segmentul creditelor ipotecare va înregistra o creştere de 8-10%.

Şi Radu Graţian Gheţea, preşedinte al CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), este de părere că piaţa de profil va avea un trend ascendent: "Sunt foarte multe interogări raportate la biroul de credit, ceea ce înseamnă că lucrurile merg spre bine". Domnul Gheţea ne-a spus că oamenii sunt, încă, marcaţi, de perioada dificilă prin care a trecut ţara noastră şi că, deşi interesul pentru creditele ipotecare este destul de crescut şi oferta este "generoasă", cererea este încă mică: "Încet, încet, pe măsură ce vor apărea semne tot mai concrete de revigorare economică şi de stabilitate a locurilor de muncă, oamenii vor fi tot mai interesaţi de contractarea creditelor ipotecare. La un moment dat se va termina şi cu refinanţările şi piaţa creditelor ipotecare se va aşeza, înregistrându-se, chiar, adevărate creşteri în această zonă".

Potrivit domnului Bucşă, cererea este determinată de plafonul de creditare. Astfel, cererea solvabilă a acoperit cu precădere garsonierele şi apartamentele cu două camere în Bucureşti şi cele cu trei camere în alte oraşe ale ţării. Creşterea plafonului în 2011 ar putea impulsiona cererea pentru apartamente cu mai multe camere şi/sau suprafaţă mai mare, ne-a specificat domnia sa.

În opinia lui Adrian Vasilescu, condiţiile băncilor pentru acordarea de credite ipotecare sunt destul de aspre: "Noi încercăm să stimulăm piaţa creditelor ipotecare, mai ales a celor în lei, dar merge greu, atât din cauza cererii, dar şi a ofertei. Scoringul băncilor este destul de ridicat, pentru că încrederea în economie este, încă, mică şi nu a devenit o realitate. Băncile sunt din ce în ce mai interesate de la ce instituţii vin potenţialii clienţi, dacă au acte în regulă, dacă societăţile în cadrul cărora lucrează pot intra în faliment, chiar şi dacă cei interesaţi să contracteze un astfel de credit sunt căsătoriţi sau nu".

La finalul anului 2010, ponderea în PIB a stocului de credite ipotecare se situa la circa 5,64%, după cum ne-a spus Ion Drăgulin, directorul direcţiei Stabilitate Financiară, din cadrul BNR, adică de aproape zece ori mai puţin faţă de proporţia pe care o ocupă acest sector în PIB, pe plan european, în situaţia în care, potrivit lui Ioan Bejan, secretarul general al Patronatului Proprietarilor de Clădiri din România (RABO), segmentul creditelor ipotecare, la nivelul Europei, ocupă circa 50% din PIB. Domnia sa ne-a spus că, alături de Bulgaria, ţara noastră are cel mai scăzut nivel al creditelor ipotecare, în Ungaria ponderea acestuia în PIB fiind de peste 12%, iar în Danemarca piaţa de profil depăşind de două ori nivelul PIB-ului: "Este un decalaj imens de recuperat, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei creditelor ipotecare, dar şi referitor la ritmul de construire a locuinţelor. Sectorul contrucţiilor este unul dintre cei mai mari contributori la formarea ProdusuIui Intern Brut, în general având un aport de peste 10%. Înainte de criză, construcţiile reprezentau 15% din PIB şi, de aceea, în timpul recesiunii, a reprezentat principalul segment care a atras economia în jos".

Domnul Bejan ne-a spus că, înainte de anul 2003, ponderea în PIB a sectorului creditelor imobiliare era sub 1%, ulterior aceasta crescând, datorită faptului că băncile au început să dea astfel de împrumuturi: "Prima instituţie de la noi care a acordat credite ipotecare după anul 2000 a fost Agenţia Naţională pentru Locuinţe, din fonduri publice. În 2003, au intrat şi băncile pe această piaţă. Prin anul 2006, creditele ipotecare reprezentau circa 4% din PIB".

Domnul Drăgulin ne-a precizat că, potrivit bilanţului monetar al INS, în primele două luni ale anului în curs, volumul creditelor ipotecare nou acordate, în lei şi euro (echivalent lei) este de aproape 917,7 milioane, comparativ cu 917,2 milioane lei - volumul creditelor de acest tip acordate în perioada similară a anului trecut. În tot anul 2010, băncile de la noi au dat credite ipotecare de aproximativ 6,6 miliarde lei, în timp ce, în 2009, valoarea creditelor ipotecare acordate s-a ridicat la circa 3,8 miliarde lei.


Sursa

20 April 2011