Plafonul pentru Prima Casă 4 este aproape de final. Există deja bănci care au început să refuze clienţii care vor să se înscrie în acest program şi, ca de fiecare dată, statul se pregăteşte să acopere aceste lipsuri. De data aceasta, este vorba despre o suplimentare cu 200 milioane euro, o treime din plafonul total al programului guvernamental.

25189-credit.jpgBăncile care au terminat sau vor termina plafonul pentru Prima Casă 4 ar putea avea dreptul să primească o completare a plafonului. Mişcarea este cumva previzibilă, căci suplimentări au existat la fiecare ediţie a programului guvernamental. Însă de data aceasta, condiţiile sunt diferite.

„Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 milioane euro. Garanţiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanţatorii cu FNGCIMM, în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţator”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Băncile trebuie să anunţe statul cu 30 zile înainte de a rămâne fără bani

Pentru a putea primi aceşti bani de la stat, băncile vor avea obligaţia să anunţe Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Ministerul Finanţelor Publice că termină plafonul, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor epuiza banii.

„În mod normal, suplimentările se fac prin redistribuire, de la băncile care nu au reuşit să cheltuiască o sumă importantă din plafonul alocat iniţial. De data aceasta însă, este vorba despre bani noi. Bani pe care Ministerul de Finanţe vrea să îi obţină din alte surse”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro surse din interiorul FNGCIMM.

Plafonul actual mai ajunge pentru cel mult două luni, deci suplimentarea este binevenită

Informaţiile despre cum se vor face aceste plăţi sunt încă necunoscute, în condiţiile în care legea va apărea în Monitorul Oficial abia săptămâna viitoare. Totuşi, 200 milioane euro înseamnă o sumă importantă, raportat la plafonul total alocat pentru Prima Casă 4, de 750 milioane euro.

„Este greu de crezut că această suplimentare nu se va epuiza. Băncile care au nevoie de aceşti bani au avut un ritm de creditare alert, înseamnă că sunt deja rodate în acest sistem de creditare prin Prima Casă şi deci banii nu vor rămâne necheltuiţi”, spune Radu Zilişteanu, analist imobiliar şi doctor în economie.

De aceeaşi părere sunt şi cei care intermediază creditele Prima Casă. Sunt mulţii clienţii care contactează brokerii bancari, dar aceştia se lovesc de refuzul băncilor, căci nu mai există bani pentru creditele Prima Casa.

„Eu, ca broker, încerc să evit băncile care nu mai au plafon sau aproape că l-au epuizat, dar sunt tot mai multe instituţii financiare la care se întâmplă acest lucru”, spune Daniel Amza, senior broker AV Brokers.

Aproximativ 20.000 români şi-au cumpărat locuinţe prin programul Prima Casă, în valoare de 400 milioane euro, din iunie 2011 până în prezent. Chiar dacă pe piaţă mai sunt încă garanţii în valoare de 300 milioane euro, două dintre cele mai mari bănci din program a anunţat că nu mai au fonduri. Zilnic, băncile primesc cereri de credite în valoare de 2 milioane euro, astfel încât fondurile rămase mai ajung pentru cel mult două luni.

CITEȘTE ȘI Ce urmează după Prima Casă 4 şi unde se pot muta cei cu salarii cuprinse între 500 şi 1.000 euro?

 

7 iunie 2012