Reprezentanţii instituţiilor bancare estimează că cererea de împrumuturi din partea populaţiei va creşte, chiar dacă programul guvernamental nu a reuşit să revigoreze piaţa creditelor. În ciuda scăderii preţurilor pentru locuinţe, cererea de credite imobiliare a continuat să scadă, în timp ce pentru împrumuturile de consum a crescut.

Pierderea locului de muncă, reducerea salariului sau incertitudinea privind veniturile viitoare i-a determinat pe români să-şi amâne planurile de investiţii, fie că vorbim de o casă sau de un teren. Astfel, cererea de credite imobiliare/ipotecare a revenit pe scădere.

Nici programul guvernamental „Prima Casă" nu a reuşit să dea un trend ascendent creditării imobiliareDacă în 2009, în şase luni de desfăşurare a programului, statul a garantat aproape 18.000 de împrumuturi pentru locuinţe, în acest an, au fost vândute doar 3.500 de credite „Prima Casă". Din acestea, aproape 90% au fost contractate pentru achiziţia de apartamente vechi.

Românii vor bani pentru consum

În ceea ce priveşte împrumuturile de consum, românii n-au încetat să solicite băncilor sume mici, astfel că cererea a continuat să crească. Băncile consideră că revigorarea cererii provine din direcţia creditelor de consum negarantate cu ipoteci - de regulă, creditele cu valori mai reduse.

Totuşi, instituţiile de credit anticipează o revigorare a cererii pentru ambele categorii de credite încă din acest trimestru, arată un sondaj realizat de Banca Naţională a României (BNR) în rândul primelor 10 bănci în funcţie de cota de piaţă pe segmentul creditării.

Standarde de creditare mai relaxate

În ceea ce priveşte standardele de creditare a populaţiei, băncile manifestă în continuare prudenţă vizavi de creditele de consum, în timp ce pentru împrumuturile pentru locuinţe şi terenuri şi-au păstrat o politică relativ relaxată.

 




Sursa

7 June 2010