Primit cu entuziasm si considerat de multi drept solutia salvatoare pentru sectorul imobiliar, Programul "Prima Casa" intarzie sa-si faca simtite efectele. In acelasi timp, tot mai multi dintre tinerii care isi pusesera sperantele de a-si achizitiona o locuinta prin intermediul acestui program incep sa se simta dezamagiti.

Foto: financiarul.roEi si-au depus dosarele si asteapta sa intre in posesia creditului necesar pentru a-si cumpara apartamentul dorit, dar vestile bune intarzie.

"Tot mai multi clienti care au apelat la noi sa le gasim locuinte pe care sa le cumpere prin intermediul Programului «Prima Casa» se declara dezamagiti si incep sa fie neincrezatori. Inca nu s-a auzit ca si-ar fi cumparat cineva vreo casa sau vreun apartament prin intermediul acestui program.", spune Daniel Chisca, specialist in piata imobiliara al agentiei Imobil Center SRL.

O alta agentie aflata in aceeasi situatie este compania Casa Ta. Patronul acesteia afirma ca are peste 10 clienti care au apelat la serviciile sale pentru a le gasi o locuinta pe care sa o cumpere prin acest program, dar ca institutiile responsabile nu au oferit inca niciun raspuns.
Toti clientii si-au ales deja apartamentele pe care ar vrea sa le cumpere, numai ca tranzactiile sunt blocate in absenta unor aprobari din partea celor responsabili.

 

Sursa

21 August 2009