Guvernul a decis ca garanţia statului acordată pentru creditele contractate prin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate. Astfel spus, statul şi băncile vor suporta în mod egal garanţiile.  Totodată de acest program vor putea beneficia şi cei care deţin deja o casă, dar nu mai mare de 50 mp.

Sursa:sfin.roModificarea programului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc. Potrivit acestuia avansul rămâne în continuare de 5%, nu vor fi modificate nici dobânda împrumutului şi nici valoarea garanţiei.

"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program, iar regula va fi primul venit, primul servit. Între bănci va fi posibil transferul portofoliului de garanţii", a declarat primul ministru, Emil Boc.

Potrivit noii variante Prima Casă, persoanele care în prezent au o casă de cel mult 50 mp şi care doresc un confort sporit pot accesa credite prin acest program pentru cumpărarea unei noi locuinţe.

A fost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul "Prima Casă 4" să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.

"Nu va exista o limită de vârstă în cazul persoanelor care au o locuinţă de până la 50 mp şi doresc să intre în programul Prima Casă", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, citată de Mediafax.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul "Prima Casă", astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.

Programul guvernamental Prima Casă a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat în totalitate creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maximum 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case ridicare prin asocierea mai multor persoane.

Creditele acordate prin programul Prima Casă au o rată a dobânzii egală cu EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus o marjă fixă de maximum 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.


30 martie 2011