Din garantiile totale de 200 mil. euro pentru acest an au mai ramas doar 40-50 mil. euro neacoperite.

17375-04-main-saramet.jpgNoul program, in care garantia aferenta creditelor contractate pentru achizitionarea unei lo­cuinte sunt impartite intre stat si banca, va incepe dupa Sar­ba­torile de Paste. In urmatoarele doua sap­tamani urmeaza sa fie aprobate si nor­mele de aplicare.

Ofertele bancilor acopera minimum 60% din plafonul total al garantiilor aferente creditelor din programul „Prima casa", dupa decizia de reducere la jumatate a garantiei statului, a de­cla­rat presedintele Fondului National de Ga­rantare a Creditelor IMM, Aurel Sara­met, citand date neoficiale. El a aratat ca din garantiile totale de 200 de mili­oa­ne de euro pentru acest an au mai ramas doar 40-50 de milioane de euro nea­co­perite, astfel ca intregul plafon ar urma sa fie epuizat in urmatoarele 8-10 zile.

Noul program, in care garantia afe­renta creditelor contractate pentru achi­zi­tionarea unei locuinte sunt impartite intre stat si banca, va incepe dupa Sar­ba­torile de Paste, in urmatoarele doua saptamani urmand sa fie aprobate si normele de aplicare.

Cel putin doua-trei banci accepta conditiile

Premierul Emil Boc a declarat, la finalul discutiei cu bancile de sapta­ma­na trecuta, ca date neoficiale releva exis­ten­ta a cel putin doua-trei banci care accep­ta noile conditii la „Prima casa", dar ca optiunea clara va fi conturata in­ce­pand cu saptamana viitoare, dupa pu­bli­carea in Monitorul Oficial a or­do­nantei de modificare a pro­gra­mu­lui. „Dupa Sarbatorile de Paste, per­soa­nele interesate pot merge la banci pentru a discuta de forma modificata. Niciun client care are contract in deru­la­re nu va fi afectat de modificari de cos­turi sau rate", a spus Emil Boc, care a apre­ciat ca statul va putea astfel acorda noi imprumuturi pentru inca 40.000 de familii. El a asigurat din nou ca plafonul maximal al dobanzii nu va fi modificat.

La randul sau, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor IMM a apreciat ca dupa impartirea garantiei intre stat si banca ar putea fi emise noi garantii in cuantum de 900 de milioane de euro-1,1 miliarde de euro, in cazul in care nu toate bancile vor accepta aceasta varianta. „Teoretic, pot fi disponibilizate inca 1,5 miliarde de euro, dar este posibil ca unele banci sa nu fie de acord si atunci s-ar putea sa fie acordate doar 1-1,2 mld. euro. Opinia mea personala, fara elemente statistice, este ca intre 900 de milioane de euro si 1,1 miliarde de euro cu certitudine vor fi reactivate", a spus Aurel Saramet.

Baza de clienti va fi largita

Guvernul a decis, saptamana trecuta, ca garantia statului la creditele con­tractate prin programul „Prima casa" sa fie redusa la jumatate, iar in program sa fie incluse si persoanele care detin deja o casa in suprafata de maximum 50 de metri patrati si doresc un confort sporit, bancile avand la dispozitie trei luni pentru a stabili daca accepta noile conditii. Bogdan Dragoi, secretar de stat in Ministerul Finantelor, a declarat, mier­curi, ca majoritatea bancilor au decis ca vor accepta noile conditii pentru „Prima casa", program care va putea fi accesat de toate persoanele care, „la momentul aplicarii pentru credit", detin o casa de maximum 50 mp achizitionata fara garantia statului sau nu se mai afla in proprietatea unei locuinte. Guvernul a anuntat, saptamana trecuta, ca discuta cu bancile varianta reducerii la jumatate a garantiei statului la creditele alocate pana in prezent prin programul „Prima casa", astfel incat suma de 750 de mili­oane de euro, reprezentand jumatate din garantiile emise, sa poata fi folosita in continuare pentru acordarea de noi imprumuturi.

Programul „Prima casa" a fost continuat si in acest an, cu acelasi nivel al cuantumului garantiei de stat, in limita unui plafon total de garantii de 200 de milioane de euro, reprezentand diferenta neutilizata la finalul anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde de euro alocat programului „Prima casa" in anii 2009-2010. Acesta a fost impartit in proportie de 80% de cinci banci, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen, Banca Roma­neasca si Alpha Bank.

Costuri actuale

Programul guvernamental „Prima casa" a fost lansat in vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpararii unei locuinte de maximum 60.000 de euro si, incepand din 2010, in limita a 70.000 de euro pentru locuinte cu lucrari inca neincepute si de cate 75.000 de euro pentru case noi cum­pa­rate de persoane organizate in asociatii. Creditele acordate au o rata a do­banzii egala cu EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata inter­bancara) la trei luni plus o marja fixa de maximum 4% pe an, la credite in euro, respectiv ROBOR (rata dobanzii la im­prumuturi pe piata interbancara ro­maneasca) la 3 luni plus maximum 2,5 puncte pro­cen­tuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de fi­nantator.


Sursa

4 April 2011