Noua formă a programului „Prima Casă" are în vedere stimularea construcţiilor noi. Cel puţin la nivel teoretic. Practic, jucătorii din domeniul imobiliar nu văd nici o îmbunătăţire faţă de varianta iniţială a programului, dar mai speră într-o regândire a acestuia. Toată lumea este de acord, însă, asupra unui lucru: băncile deţin „leacul" pentru piaţa construcţiilor.

sursa:capital.ro„Când premierul Emil Boc va dori în mod real să facă ceva pentru restartarea sectorului imobiliar, promit să îi stau la dispoziţie împreună cu firme consacrate din domeniu şi să-i ofer câteva idei simple şi serioase pentru a face ceva serios; până atunci mă uit amuzat la propunerile domniei sale", a declarat pentru capital.ro Elan Schwartzenberg, preşedintele grupului Neocity.

Oamenii de afaceri mai optimişti se aşteaptă totuşi la o regândire a programului, chiar şi pe ultima sută de metri, astfel încât piaţa să fie stimulată în mod real.

„Nu cred că va motiva mulţi dezvoltatori să înceapă proiecte noi atât din cauza plafonului mic, cât şi din cauza lipsei finanţărilor. Mai sunt însă companii, ca şi noi, care au proiecte deja începute şi pe noi ne-a ajutat plafonul de 60.000 euro. Deocamdată acestea sunt nişte propuneri, nu cred că vor rămâne aşa", susţine Romeo Căzănescu, director general al Conarg Real Estate.

Garanţia unui program prelungit

Reprezentanţii firmelor de construcţii sunt de părere că diferenţa dintre cele două plafoane este mult prea mică pentru a motiva un dezvoltator să demareze lucrări la proiecte noi. Dacă programul va rămâne aşa, cumpărătorii şi băncile vor înclina spre o casă finalizată, pentru că în cazul uneia în construcţie costurile sunt mai mari şi trebuie să supravegheze lucrările.

„Dacă rămâne aşa, vor fi aceleaşi locuinţe care se vor roti mereu, constructorii nu au nici un beneficiu. Ar trebui mărit plafonul pentru construcţiile de la zero la cel puţin 80.000, care ar fi preţul unei locuinţe nou construite. Totodată, avem nevoie de garanţii că programul se va derula fără schimbări cel puţin pe 3 ani, deoarece un proiect nu se finalizează în câteva luni şi poate că dezvoltatorii nu vor reuşi să vândă toate locuinţele din stadiul de construcţie", consideră Cristian Erbaşu, preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii.

Preţuri aliniate la noul plafon

În ceea ce priveşte preţul locuinţelor ce vor fi finalizate de acum înainte, jucătorii din industrie consideră că dezvoltatorii vor avea tendinţa de a le alinia la circa 75.000 de euro.

„Creşterea plafonului la 75.000 de euro va atrage o nouă categorie de cumpărători, care se vor orienta spre locaţii mai bune şi va favoriza creşterea preţurilor pentru proiectele care sunt în fază de livrare. Nu văd cum sunt favorizate construcţiile, pentru că băncile sunt la fel de reticente în a acorda credite pentru proiecte rezidenţiale. Nu cred că vor apărea proiecte din pălărie, mai ales că stocurile existente sunt neepuizate. «Prima Casă» nu a schimbat viziunea băncilor şi totul se rezumă la condiţiile de creditare", a explicat Daniel Tudor, head of real estate division în cadrul Volksbank.



 


 

 

Sursa

12 February 2010