Preţuri mai mici cu 18% şi cu 42% mai multe oferte imobiliare faţa de ultimul targ! E un prilej numai bun pentru a negocia direct cu dezvoltatorii, al căror număr va fi, pentru prima dată, mai mare decât cel al reprezentanţilor intermediarilor.

Prezenţă record a dezvoltatorilor la TNI!Sunt doar câteva dintre motivele pentru care nu ar trebui să lipsiţi pentru nimic în lume de la ediţia din luna mai a Târgului Naţional Imobiliar.

În plus, în premieră absolută în cadrul acestui târg, veţi putea consulta ofertele companiilor ce aduc tehnologii de construcţie alternative: lemn, beton în cofraje izolante şi construcţii pe structură metalică.

TNI va avea loc în perioada 7-10 mai, la Palatul Parlamentului.

IMOPEDIA.ro va fi prezentă la TNI. Veţi simţi pulsul prin numeroase relatări, stiri si materiale video, din „inima" evenimentelor. Nu numai că vom participa cu stand la această ediţie TNI, dar vom avea in plus şi un al doilea stand dedicat membrilor noştri!

 

 

6 May 2009