Pretul mediu al apartamentelor de trei camere din Bucuresti a mai luat un avans de 6% in luna februarie, ajungand astfel la 1.375 de euro pe metrul patrat, conform unei analize realizate de ZF pe baza anunturilor aparute in cea mai mare publicatie de profil din Romania, anuntul.ro.

Astfel, evolutia ascendenta continua, observandu-se un avans de 11% in luna februarie fata de sfarsitul anului trecut.

Cresterile sunt evidente in toate zonele Bucurestiului, atat in centru, cat si in periferii.

"Cresterile s-au facut simtite peste tot, iar preturile sunt mai mari de la o zi la alta. Se observa chiar preturi cu 10.000-15.000 de euro mai mari", declara Viorica Chirila, agent imobiliar la agentia Elios Imobiliare.In Titan, de exemplu, pretul mediu a crescut cu 17% in februarie fata de decembrie, un apartament de 75 de metri patrati ajungand la un pret de 86.000 de euro.

Intr-o zona mai apropiata de centru, precum cartierul Alba Iulia, avansul din februarie fata de decembrie anul trecut a fost si mai mare, de 19%, pretul mediu al unui apartament de 80 de metri patrati ajungand la 164.000 de euro.

Motivele pentru care au crescut preturile sunt relativ complexe, principalul fiind insa dezechilibrul dintre cerere si oferta.

"Oferta e mica si cererea e mare. Odata cu renuntarea la avansul la credite cred ca cererea va fi si mai mare, pentru ca multi tineri vor sa-si cumpere apartamente. De aceea cred ca aceasta reglementare va determina o noua crestere", a mai spus Chirila.

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) va publica in cateva zile un document in care vor fi prezentate noile conditii de creditare pentru persoanele fizice unde va fi inclusa si eliminarea avansului pentru creditele imobiliare, care se situa la 25% din suma imprumutata

Totodata, apropierea primaverii determina intotdeauna o noua crestere. "Preturile cresc in fiecare primavara, insa in afara de aceasta cauza ar putea fi enuntat si faptul ca acum se percepe impozit si de la proprietar, ceea ce il face pe vanzator sa mareasca pretul", a spus Manuela Lupes, managerul agentiei imobiliare Nova 2000 Imobiliare.

Impozitul perceput pe vanzare este de 2% pentru apartamentele mai vechi de trei ani si 3% pentru apartamentele mai noi.

Cresterea va continua si in urmatoarea perioada, insa nu va fi o explozie a preturilor, ci o crestere moderata si sigura, apreciaza analistii imobiliari.

"Cresterea, ca si in ceilalti ani, e o crestere destul de lenta si progresiva", a mai spus Lupes.

Preturile vor continua sa creasca dupa eliminarea obligativitatii avansului la credite

Preturile caselor si apartamentelor vor fi majorate, pana la sfarsitul anului, cu 5-10%, pe fondul unei cresteri a numarului de contractanti ai creditelor ipotecare, dupa ce Banca Nationala a lasat la alegerea bancilor daca vor solicita avans, apreciaza agentii imobiliari. Noile preturi la locuinte, determinate de eliminarea avansului pentru credite, vor fi influentate pe parcursul anului si de majorarea costurilor pentru materiale de constructii si forta de munca. "In mod sigur, decizia BNR va influenta piata imobiliara atat pe segmentul apartamentelor, cat si pe cel al caselor. Preturile locuintelor ar fi urcat oricum, in acest an, cu 5-10%, ca urmare a scumpirii materialelor si a fortei de munca din constructii, iar eliminarea avansului la creditele ipotecare va face ca majorarea totala a preturilor la locuinte sa fie de 15-20%", a declarat directorul general al agentiei imobiliare Real Time, Ion Catutoiu. (Mediafax)

Sursa

6 March 2007