Cele mai luxoase oraşe ale Rusiei se confruntă cu o devalorizare a proprietăţilor imobiliare, în timp ce în restul ţării, preţul locuinţelor urcă simţitor. Criza din Zona euro şi problemele financiare ale Ciprului se reflectă şi în piaţa imobiliară a Moscovei şi Sankt Petersburgului.

31240-moscow-russia1.jpgPreţul locuinţelor din întreaga Rusie urcă, dar nu şi în primele două mari oraşe, conform institutului de statistică Rosstat. La nivel naţional, preţul de tranzacţionare al apartamentelor vechi a urcat cu 10% (patru procente, ajustat la inflaţie), între martie 2012 şi martie 2013.

În aceeaşi perioadă, preţul locuinţelor din Moscova a scăzut cu aproape un procent, în timp ce în Sankt Petersburg, a coborât cu aproape 2%.

  • În Moscova, preţul mediu este între 11.000 şi 15.000 euro/mp, pentru o locuinţă dintr-un cartier elitist
  • În Sankt Petersburg, preţul apartamentelor este între 4.000 şi 6.000 euro/mp
  • La nivel naţional, preţul mediu este de circa 1.500 euro/mp

Creditele ipotecare nu reprezintă pentru ruşi principala variantă de plată a unei locuinţe – de-a lungul anului trecut, doar 20% dintre proprietăţile tranzacţionate au fost achiziţionate cu ajutorul unui împrumut ipotecar, iar acestea au vizat cu precădere locuinţele noi. De asemenea, creditele ipotecare în valută deţin o cotă foarte mică din piaţă: în 2012, 94% dintre împrumuturi au fost contractate în monedă naţională.

În cel mai costisitor oraş rusesc, randamentele din chirii sunt scăzute

Moscova este, pentru expaţi, una dintre cele mai costisitoare metropole din lume, conform analizelor companiei de consultanţă Mercer. Preţul de închiriere al apartamentelor din Capitală poate părea uriaş pentru veniturile celor mai mulţi europeni – de exemplu, un apartament cu trei camere (80 mp), dintr-un cartier bun, se închiriază cu peste 4.500 euro/lună, potrivit datelor Knight Frank. Însă în ciuda chiriilor ridicate, randamentele anuale obţinute din închirierea proprietăţilor din cartierele bune sunt de sub 4%.

Proprietăţile din Sankt Petersburg generează randamente mai ridicate decât cele din Moscova, media fiind de 5,7%/an în cazul apartamentelor, conform Global Property Guide. Randamentele anuale obţinute din închiriere apartamentelor cu suprafeţe de peste 120 metri pătraţi sunt totuşi mai mici cu un procent.

Rusia, afectată de greutăţile financiare ale altor state

Rusia a trecut printr-un boom imobiliar între anii 2000 şi 2007, perioadă în care preţul locuinţelor vechi a crescut cu 436%, în timp ce valoarea apartamentelor noi a urcat cu 362%. Activitatea de pe piaţa imobiliară a început să slăbească spre sfârşitul anului 2008, iar din vara lui 2009, preţurile de pe segmentul rezidenţial au început să scadă.

În plus, de la începutul lui 2013, Rusia s-a confruntat cu o încetinire a creşterii economice. Recesiunea prelungită din Zona euro a afectat investiţiile în Rusia, precum şi exporturile, astfel că PIB-ul a înregistrat cea mai scăzută creştere a ultimilor patru ani, arată datele Rosstat. În acelaşi timp, la nivel naţional, rata şomajului a scăzut la 5,2% în luna mai, cele mai mici niveluri fiind atinse în Moscova (1,6%) şi Sankt Petersburg (1,2%).

Pe de altă parte, cererea pentru proprietăţi de lux din Moscova şi Sankt Petersburg a fost afectată şi de situaţia din Cipru. Prăbuşirea celor mai mari bănci din Cipru a afectat puternic averile bogătaşilor ruşi, care deţineau circa 40% din depozitele bancare din acest paradis fiscal. Conform unei analize Moody’s, ruşii au peste 30 miliarde dolari în băncile cipriote, astfel că cele mai mari averi ale Rusiei au scăzut considerabil din cauza problemelor financiare care au afectat Cipru în ultimul an.

CITEȘTE DESPRE Marcel Adams, miliardarul de origine română care şi-a construit averea din imobiliare, în Canada

 

1 august 2013