Estimările analiştilor internaţionali, care indică un nou an de austeritate, decizia BNR de a înăspri condiţiile de creditare, cu precădere cele referitoare la împrumuturile în valută, toate aceste vor atrage după sine scăderea preţurilor la apartamente şi în 2012. În ultima parte a anului trecut, preţurile locuinţelor vechi au scăzut la nivel naţional cu circa 5,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, relevă  un raport al companiei de consultanţă şi evaluare DARIAN.

23569-studii.jpgDescurajarea creditelor în valută va duce la o micşorare a cererii solvabile, ceea ce înseamnă că şi mai puţini români vor avea la dispoziţie, în acest an, banii necesari pentru a-şi cumpăra un cămin. Astfel că 2012 ar putea fi cel de-al patrulea an consecutiv în care se va înregistra o diminuare a preţului mediu al locuinţelor.

„O tendinţă evidentă care relevă adaptarea la criza economică este aceea de construcţie a apartamentelor la suprafeţe mai reduse decât înainte de criză”, spune Adrian Crivii, preşedintele DARIAN.

De asemenea, în condiţiile creşterii preţului gigacaloriei, se estimează că cererea se va îndrepta către apartamentele din blocurile reabilitate termic, cu o bună izolaţie, de preferinţă dotate cu centrale termice.

Preţul locuinţelor noi rămâne mai mare decât cel al apartamentelor vechi

În a doua jumătate a anului trecut, preţul apartamentelor vechi a coborât cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010. În acelaşi timp, apartamentele noi s-au ieftinit cu circa 4,5%, conform indicelui imobiliar DARIAN.Cele mai tranzacţionate apartamente au fost cele cu două camere, majoritatea fiind contractate prin Programul Prima Casă, motiv pentru care preţurile au orbitat în jurul valorii impuse de acest program.

În cazul apartamentelor vechi, preţul mediu la nivel naţional la sfârşitul lui 2011 a fost de 720 euro/mp, respectiv cu 2,1% mai mic faţă de primele luni ale anului. Cele mai scumpe oraşe rămân:

  • Bucureşti – 984 euro/mp
  • Cluj-Napoca – 977 euro/mp
  • Iaşi – 891 euro/mp
  • Timişoara – 889 euro/mp

 Cele mai mari scăderi, în cazul locuinţelor vechi, s-au înregistrat în:

  • Piteşti – preţul apartamentelor a scăzut cu aproape 19%
  • Bacău şi Târgovişte – scăderea a fost de 10%

În Capitală,  deşi sunt în continuare cele mai scumpe apartamente, scăderea a fost peste media la nivel naţional, respectiv de 8,8% în partea a doua a anului trecut faţă de perioada similară din 2010.

În ceea ce priveşte apartamentele noi, preţul mediu de tranzacţionare a fost, în 2011, de 806 euro/mp. De asemenea, cel mai ridicat preţ s-a înregistrat în Bucureşti (peste 1200 de euro/mp), Braşov si Cluj-Napoca.

  • În cazul apartamentelor noi, cele mai severe corecţii de preţ s-au înregistrat în Bacău, unde preţul a coborât cu 12% şi în Capitală, unde scăderea a fost de 9,5%
  • Arad şi Timişoara sunt singurele oraşe din ţară unde preţul locuinţelor noi a crescut în 2011 faţă de anul precedent, cu 2,4%, respectiv 1,2%

CITEȘTE ȘI: Atenţie la agenţii imobiliari falşi! Au tarife mici, dar pot aduce probleme mari