0-970-d9c98d95f5c2b8ada8ab1d2d3db3e9b1.jpgPreţurile apartamentelor din Cluj s-au triplat, din 2002 pînă acum, arată o analiză a agenţiei imobiliare Profesional Casa. Garsonierele s-au scumpit cu 5 până la 15 mii de euro pe an, la fel ca şi apartamentele cu două camere.

Scumpiri şi mai spectaculoase s-au înregistrat la apartamentele cu 3 şi 4 camere: între 7 şi 25 de mii euro pentru 3 camere şi până la 55 de mii de euro anual la apartamentele cu 4 camere. Ca şi alte oraşe mari, Clujul se dezvoltă acum prin proiecte în localităţile învecinate.

Clujul a fost până în acest an o piaţă imobiliară atipică, în sensul că apartamentele vechi costau mai mult decât cele noi. Din acest an raportul s-a inversat. Dacă o garsonieră veche costa anul trecut 37 de mii de euro iar una nouă 35 de mii, acum cea veche costă 41 de mii iar cea nouă, 43 de mii.

Preţurile sunt mai mari la apartamentele noi decît la cele vechi şi în cazul celor de 2,3 sau 4 camere, mergând până la 120.000 de euro sau chiar mai mult. Proiectele rezidenţiale noi s-au mutat în localităţile învecinate.

Cele mai importante zone sunt Floreşti, Zorilor şi Baci pentru blocuri de apartamente şi Borhanci şi Gilău pentru case. O dezvoltare spectaculoasă a înregistrat şi oraşul Apahida. Preţurile apartamentelor în acest oraş sunt cu 5 până la 10 mii de euro mai mici decât în zonele limitrofe Clujului.

Datorită dezvoltării infrastructurii şi din cauza supraaglomerării şi alte localităţi din jurul Clujului vor deveni cartiere, formând suburbia, estimează agenţia Profesional Casa. Este vorba de Feleac, Vâlcele, Martineşti, Jucu şi Baci.

Specialiştii consideră că la ora actuală cea mai bună investiţie este cumpărarea unui apartament în Floreşti sau Baci, deoarece preţurile acestora sunt la jumătatea celor din Cluj. Un apartament cu 4 camere în aceste zone costă cât un apartament cu o cameră în Cluj. Preţurile apartamentelor cu două camere din centrul Clujului variază între 75 şi 110 mii de euro, iar în Baci şi Floreşti între 36 şi 43 de mii de euro.

Pentru cei cu mai mulţi bani sau cu salarii care permit credite mai consistente, casele şi vilele sunt o alternativă. Dacă au 3 dormitoare şi living costă între 200 de mii şi 300 de mii în Cluj şi în jur de 100 de mii de euro în Floreşti şi Baci.

Şi preţurile terenurilor continuă să crească iar specialistii estimează că această creştere va continua până când se va "desena" o hartă modernă a Clujului ce va cuprinde zone industriale, suburbii, centre comerciale şi de afaceri, zone rezidenţiale.

În centrul oraşului terenurile au preţuri extrem de variate de la câteva sute de euro la o mie, fiind dictate de raritatea acestora. Pentru obţinerea suprafeţelor este necesară, de multe ori, demolarea de clădiri, majoritatea valoroase din punct de vedere istoric.

Ca şi Bucureştiul, Clujul e pândit de pericolul supraaglomerării traficului auto, o dată cu dezvoltarea suburbiilor şi a creşterii vânzărilor de maşini. Reprezentanţii Profesional Casa consideră că reţeaua de transport public nu reuşeşte să ţină pasul cu dezvoltarea rapidă a acestor zone şi estimează că fără modernizarea reţelei de drumuri vor apărea probleme serioase în viitor.

Sursa

30 October 2007