David Flusberg, fostul preşedinte şi fondator al Adama, un dezvoltator imobiliar activ şi pe piaţa din România, a primit 675.000 de euro la plecarea de la conducerea companiei, preluată în noiembrie de grupul austriac Immofinanz. Și ceilalţi fondatori ai dezvoltatorului, Dvir şi Isaac Cohen Hoshen, vor primi sume similare la retragere.

22999-case_01_fa195b12bf.jpgAustriecii de la Immofinanz au preluat 69,22% din acţiunile Adama Holding, tranzacţia finalizându-se în luna noiembrie a anului trecut. Pentru acest pachet de acţiuni, Immofinanz a plătit 42,43 milioane euro

"La semnarea contractului s-a stabilit ca Dvir Cohen Hoshen şi Isaac Cohen Hoshen (doi din cei trei fondatori ai Adama, n.r.) să continue să ocupe funcţiile de director executiv al companiei, respectiv cea de director executiv al Adama Romania, pentru o perioadă de un an de la data închiderii tranzacţiei. În acest sens, s-a stabilit ca în cazul în care compania va desface contractele celor doi directori sau în momentul în care contractele acestora vor expira, fiecare dintre ei vor primi plăţi compensatorii de 675.000 de euro", se arată într-un raport al Adama, citat de mediafax.ro.

În schimb, David Flusberg a părăsit compania, primind la retragere 675.000 de euro.

Din 2005, de la înfiinţare, şi până în prezent compania înregistrată în Cipru a finalizat circa 1.500 de apartamente şi are în construcţie zece proiecte. De asemenea, compania are un portofoliu de dezvoltare de proprietăţi cu o suprafaţă totală de peste 1,36 milioane de metri pătraţi, care vor permite realizarea a peste 40 de proiecte rezidenţiale.

Adama este activă în România, Ucraina, Turcia, Croaţia şi Republica Moldova.

Cu un portofoliu de peste 1.600 proprietăţi cu o valoare de piaţă de 8,4 miliarde de euro, Immofinanz este una dintre cele mai mari cinci companii de imobiliare listate din Europa. În România, grupul deţine 50 de proprietăţi, cea mai mare parte clădiri de birouri şi spaţii comerciale, cu o valoare estimată la circa 900 de milioane de euro, fiind astfel unul dintre principalii investitori imobiliari din România.

Sursa

16 January 2012