Premier Imobiliare sfidează trendul și deschide două sedii noi

Premier Imobiliare surprinde din nou. De data aceasta, prin deschiderea a două sedii noi: unul pe Bulevardul Alexandru Obregia din sectorul 4 al Capitalei și altul în Popești-Leordeni.

Decizia de extindere vine într-o perioadă în care cei mai mulți investitori din imobiliare sunt rezervați, reticenți la a cheltui, preferând, în schimb, să aștepte sau chiar să-și restrângă portofoliile.

La fel de adevărat este că Giulio Angheloiu este obișnuit să înoate contra curentului.

30 ani experiență imobiliară

„ În cei 30 de ani de existență a Premier Imobiliare, care se împlinesc anul viitor, am înotat frecvent împotriva curentului. Avem și cea mai bună dovadă că nu e deloc o idee rea să faci asta: încă existăm. Câți se pot lăuda cu așa ceva?Trebuie să găsești resurse si curaj să construiești în momentele în care alții preferă să astepte. Cele mai solide fundații se clădesc atunci când îți este teamă de cutremur. Să investești acum înseamnă să îți iei mai multe măsuri asiguratorii, să alegi dintr-un bazin mai mare de oportunități și să pleci la drum cu un avantaj, atunci când lucrurile vor reveni pe panta mult așteptată”

explică Giulio Angheloiu.

Cele două sedii noi deservesc zona de sud a Bucureștiului, (sediul din Bd. Alexandru Obregia), și orașul Popești-Leordeni, situat în imediata apropiere a acesteia. De ce două sedii? Pe de o parte, pentru că trebuie acoperită o arie mare, iar pe de altă parte datorită dorinței de a servi consumatorului serviciile cat mai aproape de zona de interes.

Dealtfel, rețeaua de site-uri Premier a lansat acest serviciu online, încă din anul 2015, o dată cu lansarea portalurilor de subzone ale sectorului 4, ale sectorului 3, Popești-Leordeni etc.

Ce servicii vor oferi cele două sedii noi?

Buy-back imobiliar Premier

Serviciul de schimb imobiliar, buy-back imobiliar Premier, este, fără doar și poate, unul dintre obiectivele principale, mai ales că experiențele anterioare au demonstrat că funcționează excepțional, cu un grad foarte mare de satisfacție al consumatorilor.

„Dinamica pieței, mai ales pe zona SH din Popești Leordeni, Cartierul Nou Metalurgiei, Metalurgiei Park etc. (zone sau cartiere „născute” acum 10-15 ani, o dată cu sau pe parcursul programului Prima Casă), este extrem de mare”

punctează Giulio Angheloiu.

Cine va lucra în noile sedii?

Academia Premier Scoală pentru agenții imobiliari

Dacă, deocamdată, noile sedii Premier Imobiliare vor funcționa prin relocarea personalului existent, echipa se va mări gradual, din două direcții.

Prima sursă este Academia Premier, ai cărei absolvenți vor avea ocazia de a trece de la teorie la practică, în meseria pentru care au fost pregătiți.

Echipa Premier Imobiliare este deschisă și pentru agenții care provin din grupări imobiliare în care lucrurile nu funcționează correct.

„Condițiile actuale ale pietei accentuează disfuncționalitățile si mulți agenți vor adera principiilor pe care s-a clădit compania noastră. Îi întâmpinăm cu tot ce se așteaptă ei, poate chiar mai mult”

spune Giulio Angheloiu.

Zona de Sud magnet pentru investitori

Este zona de sud un magnet pentru investitori?

Ce au în plus sudul Capitalei și localitățile adiacente? De ce merită să te dedici acestui spațiu?

Știm cu toții că orașele și comunele din limitrofe Bucureștiului au un potențial de dezvoltare care nu trebuie neglijat. Totuși, zona de sud are ceva ce le lipsește celorlalte.

„Putem spune fără a greși sau a stârni polemici, că sectorul 4 are administrație publică locală. Cu viziune, cu planuri, cu deschidere către nou. Poate sunt subiectiv, dar adresez un sfat investitorilor care stau în așteptare: monitorizați cu atenție următoarele luni.Zona de Sud are un potențial enorm de dezvoltare. Să nu uităm de platforma IMGB, de tot ceea ce se întâmplă pe Șoseaua Berceni, de învecinarea dusă la îngemănare cu orașul Popești-Leordeni și comunele Berceni, Jilava, Glina”

explică Angheloiu.

Sunt, însă, și minusuri. De exemplu, lipsa unui PR adecvat pentru această zonă.

„Noi, grupul Premier, am fost preocupați de aspectele tehnice ale meseriei și, probabil luați de valul activităților curente, am omis aceste aspecte de media. Doar așa pot fi scoase în evidență punctele forte ale zonei. Iar acestea vor atrage din ce în ce mai multe priviri și interese, iar lucrurile pot evolua exponențial”

crede fondatorul Premier Imobiliare.

Iar experiența ne arată că Giulio Angheloiu a avut, de-a lungul celor mai bine de trei decenii de activitate, fler și inspirație. De aici, curajul și decizia de a „înota contra curentului” și a ajunge, de fiecare dată, „la mal” înaintea celorlalți.

14 June 2023