Complexul rezidenţial Confort City nu are autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, conform declaraţiilor prefectului de Ilfov. Reprezentanţii ISU spun însă că nu era nevoie de o autorizaţie privind securitatea la incendiu.

26713-confort.jpg„Din câte am înţeles de la reprezentanţii ISU, nu există o autorizaţie din partea lor pentru acea clădire. Vom face verificări şi vom vedea ce trebuie făcut", a declarat pentru b365.ro Florentina Pencea, prefectul de Ilfov.

Ajuns la faţa locului, Radu Stroe, ministrul delegat pentru Administraţie, a declarat că nu înţelege cum au fost aprobate supramansardări cu lemn la clădiri de o înălţime de peste zece etaje, ele fiind de la bun început periculoase din punct de vedere al vulnerabilităţii la foc.

În plus, ansamblul Confort City este ridicat în zona de protecţie sanitară a unui depozit de deşeuri, iar proiectul nu ar fi trebuit utilizat ca ansamblu de locuinţe, conform comisarilor Gărzii de Mediu. În ultimii patru ani, locatarii acestui complex au trimis nenumărate plângeri către autorităţi, în care se plângeau de mirosul produs de activităţile societăţilor Protan SA şi Ecorec SA.

„În răspunsurile transmise către petenţi - locuitori din ansamblul rezidenţial Confort City- a fost făcută precizarea expresă că aceste construcţii nu deţin acte de reglementare pe linie de protecţia mediului, din punctul de vedere al destinaţiei ansamblu de locuinţe. Mai mult, imobilele au fost construite în zona de protecţie sanitară a depozitului ecologic de deşeuri Ochiul Boului, aparţinând SC Ecorec SA", au declarat oficialii Gărzii de Mediu, pentru B365.ro.

ISU Ilfov: Blocul afectat de incendiu nu avea nevoie de autorizaţie privind securitatea la incendiu

Reprezentanţii ISU au explicat că blocul incendiat, care are 11 niveluri, nu se încadrează în categoriile de construcţii care trebuie să primească avizul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) privind securitatea la incendiu, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1739/ 2006, notează agenţia Mediafax.

Potrivit HG citate, se supun autorizării clădiri civile definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu ca "înalte" sau "foarte înalte", indiferent de aria construită ori de destinaţie, "înalte" însemnând de peste 11 etaje.

Surse din rândul autorităţilor au declarat, pentru Mediafax, că numărul apartamentelor afectate în urma incendiului este de aproape 100.

Au fost afectate apartamente de la opt scări ale blocului. În afara celor distruse de flăcări, sunt afectate şi apartamente în care a intrat apă folosită la intervenţia de stingere a incendiului", au mai spus sursele citate.

ISU Bucureşti: Reţeaua de hidranţi nu funcţionează

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat, legat de problemele la intervenţia pentru stingerea incendiului de la blocul din ansamblul Confort City, că reţeaua de hidranţi de la acest complex rezidenţial nu funcţionează. În aceste condiţii, autospecialele care au intervenit la incendiu au folosit apă din rezerva proprie, din râul Dâmboviţa şi de la un agent comercial.

Reprezentantul ISU Bucureşti a mai spus că incendiul s-a propagat pe orizontală, şi nu pe verticală, fiind afectate apartamente de la ultimele trei niveluri. Potrivit lui Vasile, structura interioară a imobilului nu pare să fi fost afectată.

Întrebat despre cauza incendiului, Vasile a spus că există "speculaţia" ca acesta să fi izbucnit în urma aprinderii unui aparat de aer condiţionat montat în exterior. Oficialul a mai precizat că intervenţia la acest incendiu a fost una de "cod roşu", fiind alertat să intervină şi personal aflat în afara programului. Pompierii vor rămâne la faţa locului şi pe durata nopţii, pentru verificări şi pentru supraveghere.

Familiile afectate de incendiu nu vor rămâne pe drumuri

Dezvoltatorul complexului Confort City a precizat într-un comunicat de presă că a stabilit o strategie în trei trepte de soluţionare a situaţiei:

  1. Toţi locatarii afectaţi vor fi cazaţi, în următoarele două, trei zile într-o unitate hotelieră unde li se va asigura hrană şi cele necesare.
  2. În următoarele zile dezvoltatorul va pune la dispoziţia celor afectaţi apartamentele vancante din interiorul complexului sau din alte spaţii proprii până la readucerea imibilelor la starea iniţială
  3. Ulterior vom asigura consilierea şi suportul clienţilor în vederea readucerii imobilelor afectate de incendiu  la starea iniţială.

 

2 October 2012