Proiectul tehnic pentru Pasajului Băneasa, realizat de firma Search Corporations, este "mult prea complicat şi costisitor", a declarat vineri ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

http://www.bloombiz.ro/assets/articole/2008/09/pasaj-baneasa.jpg"Proiectantul a ales să foreze coloanele de la pereţii pasajului, iar apoi să-i cureţe, să dea găuri pentru a pune fier beton şi din nou să toarne foarte mult beton. Numai noi facem soluţii din 1975", a spus Berceanu.

Acesta consideră că un alt proiect ar putea fi făcut cu până la 30% mai ieftin.

Mai exact, ministrul Transporturilor crede că o soluţie mai ieftină ar fi fost dacă s-ar fi realizat pereţi falşi şi dacă s-ar fi săpat canale care să preia apele pluviale.

Radu Berceanu s-a aflat vineri, la pasajul Băneasa, într-o vizită  efectuată împreună cu premierul Emil Boc. Pasajul, la care se lucrează din 2007  ar putea fi inaugurat la 1 decembrie. Proiectul este finalizat în proporţie de 75%.



21 September 2009