Liderul PSD Victor Ponta a declarat că pesediştii vor susţine în Camera Deputaţilor drepturile persoanelor care au credite la bănci, prin modificarea Ordonanţei 50, catalogând drept "laşitate" acceptarea de către Guvern a tuturor condiţiilor FMI, pentru a da apoi vina tot pe aceştia.

14748-victor-ponta1.jpg"Decizia noastră vizavi de ordonanţa 50 e foarte clară, vom lupta în comisii şi în plen pentru drepturile celor care au credite la bănci. (...) Este un gest de laşitate şi de iresponsabilitate politică să accepţi orice fel de cerere din partea Fondului şi să dai vina pe FMI. Deciziile în România le iau Băsescu şi Boc, iar ei trebuie să răspundă", a spus Ponta, citat de NewsIn.

Liderul social-democrat a declarat că PSD înţelege necesitatea acordului cu FMI, dar nu înţelege "măsurile greşite, aberante, adoptate de Guvern şi puse pe spinarea FMI"." FMI poate să ceară orice vrea. Responsabilitatea în faţa românilor şi singurii care iau decizii sunt guvernanţii. Faptul că Băsescu se bagă tot timpul în aceste discuţii este anormal, dar ceea ce e anormal a devenit aproape normal", a conchis liderul PSD.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni că prin OUG 50/2010 trebuie atinse două obiective, respectiv îmbunătăţirea protecţiei consumatorului în sectorul bancar şi siguranţa stabilităţii sistemului bancar.

"Vreau să păstrăm un echilibru între îmbunătăţirea necesară consumatorului în sectorul bancar pe de o parte, iar pe de altă parte vrem să ne asigurăm că nu există ceva care periclitează stabilitatea financiară. Sunt două obiective. Le-am discutat cu Guvernul şi Parlamentul şi sunt optimist că vom găsi o soluţie care să respecte ambele obiective. Vreau să ne asigurăm că am respectat acest echilibru în ce priveşte continuarea programului", a declarat Jeffrey Franks.

OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare la 21 iunie, este rezultatul transpunerii în legislaţia românească a Directivei Europene 48/CE/2008. Prevederile actului normativ se aplică atât contractelor de credit noi, cât şi celor aflate în derulare.

Senatorul PDL Iulian Urban a declarat de mai multe ori că amendamentele PSD la OUG 50 apără băncile, nu cetăţenii.


2 November 2010