Polistirenul este una dintre soluțiile de construcții intens boicotate și larg aplicate. În timp ce specialiștii se împart în două mari tabere și dezbat eficiența materialului, clienții merg adesea pe criteriul celui mai bun preț, sperând ca descrierile fataliste să nu se adeverească. Cu toate acestea, riscurile vehiculate sunt destul de importante pentru a fi luate în calcul înainte de a lua decizia de achiziție. Este vorba despre grave probleme de sănătate dar și cheltuieli neprevăzute, în cazul în care produsul nu este bine ales sau montat.

35818-polistiren.jpgCalitatea polistirenului a fost puternic dezbătută în ultimii ani, dar pe măsură ce trendul construcțiilor verzi capătă avânt, discuțiile sunt tot mai aprinse. Toată lumea este de acord cu faptul că izolarea termică pe care o oferă acest material este reală și de durată, dar efectele secundare sunt cele de natură să îngrijoreze.

Pereții care respiră sunt o sintagmă pe care o folosim cu toții des, iar polistirenul nu poate să ofere această performanță. Chiar dacă izolarea termică este cea căutată de client, odată cu montarea acestei soluții se blochează transferul termic precum și difuzia de vapori de apă. Astfel pot să apară probleme precum igrasia și mucegaiul, deteriorarea pereților. Deci polistirenul nu contribuie la sănătatea casei sau a locuitorilor, pe termen lung. Acest lucru contravine scopului celor construiesc o casă, pentru că oricine vrea să se bucure de locuința lui pe termen lung”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marius Ifrimie, director IdeoArch.

Rezistența la foc a polistirenului: trecută în manualul tehnic, dar discutabilă în realitate

O altă discuție este cea legată de rezistența la foc. Polistirenul este promovat ca un material care se comportă bine, în caz de incendiu. Cu toate acestea, în realitate au existat cazuri în care acest material s-a comportant mai degrabă ca un potențator al flăcărilor.

Din experiența noastră, în momentul în care polistirenul este atins de flacără, focul este greu de oprit. Exact din acest motiv, nu este recomandată izolarea cu polistiren la o clădire mai înaltă de patru etaje. Dar nimeni nu ia în calcul această recomandare, deși ar trebui”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Ciprian Ana, director al Societății de Construcții Start Tehnologic Consult.

Polistirenul arde. Arde cu viteză. Aud frecvent referiri la nivelul de rezistență al polistirenului în caz de incendiu, dar am văzut prea multe cazuri de incendii unde polistirenul mai degrabă a întreținut arderea în loc să o prevină sau să o tempereze. Unul dintre cele mai sonore dintre ele a fost cea a unui hotel bucureștean care a rămas fără fațadă tocmai din cauză că era izolată cu polistiren”, completează Marius Ifrimie.

Dincolo de neajunsurile materialului, un nou set de probleme poate să apară din cauza montajului executat incorect. Acestea variază de la permiterea accesului rozătoarelor sau insecte, care pot distruge lucrarea, până la deteriorarea rapidă a sistemului de izolare.

Pentru montarea corespunzătoare a polistirenului este nevoie de utilizarea unor materiale de calitate. Montarea trebuie făcută cu dibluri speciale iar ventilarea trebuie făcută natural, din interiorul apartamentului. De asemenea, calitatea polistirenului trebuie să fie una bună. Acest lucru ar elimina și riscul potențialelor boli generate de aerul viciat din interiorul încăperii, care poate fi mai periculos chiar decât cel poluat de noxe” continuă Marius Ifrimie.

Polistirenul funcționează optim doar dacă se află într-un angrenaj funcțional

Ca în cazul oricărui produs, și polistirenul poate fi de o calitate mai mare sau mai mică. Cei care aleg cel mai ieftin produs de la raft ar trebui să se aștepte ca și valențele acestuia să fie inferioare. În plus, polistirenul poate funcționa optim doar într-un angrenaj. Este nevoie și de adezivi de calitate, de tencuială decorativă și nu de vopsea. Mulți clienți au preferat să omită aceste detalii și s-au plâns când nu au obținut rezultatele așteptate. Cu toate acestea, polistirenul rămâne un produs recunoscut la nivel mondial cu punctul forte al calității mari obținute printr-un prez cel puțin rezonabil”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Martin Schutzler, producător polistiren PMS Therm.

Pentru cei care doresc totuși să înlocuiască polistirenul, alternativele sunt vata bazaltică sau cărămida tradițională. Problema este că, atunci când vine vorba despre preț, polistirenul este mult mai ieftin, chiar și în cele mai complexe variante. Concret, dacă un metru cub de polistiren poate costa 30 de euro, vata bazaltică poate ajunge la 80-90 euro/mp. De asemenea, vata bazaltică are o densitate de șase ori mai mare decât polistirenul, ceea ce po face greu de folosit în cazul clădirilor înalte, mai scumpă la manoperă și aduce o încărcare suplimentară a pereților. Poate și din aceste motive, polistirenul este folosit pentru 90% dintre proiectele care există în piață, în timp ce vata bazaltică acoperă doar 10% dintre pereți.

CITEȘTE ȘI:

 

25 noiembrie 2014