Piramida
caselor
ZIUA - 09 / 07 /2003 |
|
O noua afacere de tip piramidal, de data
aceasta cu locuinte, a explodat din toamna anului trecut in Bucuresti.
Societatea Comerciala CREDITUL IMOBILIAR SRL, cu sediul in Intr. Nicolae
Iorga nr. 5, Sectorul 1, promite tuturor case in maximum 6 luni de la
depunerea unui avans de 30% din valoarea unui imprumut destinat cumpararii
unei locuinte.
Imprumuturile
pot fi de la minimum 6000 de dolari, la maximum 30.000 de dolari, in functie
de suma aleasa.
Se poate opta si pentru varianta fara avans - doar cu plata lunara a ratelor
- insa in acest caz se ofera o data limita de 9 ani, care nu este deloc
tentanta pentru cei care doresc sa dobandeasca in timp rezonabil o locuinta.
In esenta, reteta jocului e simpla.
Daca vrei o casa, trebuie sa contactezi un consilier al CREDITULUI IMOBILIAR
SRL, care iti va tine o iscusita prelegere despre avantajele intrarii
intr-un sistem de rate lunare, intins pe 15 ani, perioada in care vei
dobandi cu certitudine - dau asigurari patronii jocului - locuinta mult
visata.
Daca scoti repede banul, adica un avans de 30% din valoarea totala a
imprumutului, poti scurta la sase luni durata de asteptare, iar daca vrei sa
nu mai platesti rate in continuare, trebuie sa faci "prozeliti", adica sa
aduci alti amatori de participare la circuit, care la randul lor sa-i aduca
pe altii, de pe urma carora vei castiga - se lauda autorii jocului - atat
contravaloarea ratelor lunare, dar si poti ajunge la un venit de peste 1000
de dolari lunar, de te lasi imediat de serviciu.
Aducatorii de "prozeliti" - denumiti consilieri - intra in "Clubul de aur"
al firmei, iar CREDITUL IMOBILIAR le promite acestora o viata imbelsugata,
cu vila, masina straina si concedii frecvente in tara si strainatate.
Spalarea de creiere
In fata unei asemenea oferte, multi dintre cei fara casa, dar cu venituri
medii (pentru ca jocul se adreseaza unui segment de 14% din populatie aflat
in aceasta categorie) sunt tentati sa se angreneze in sistemul de rate
lunare. Indoctrinarea potentialilor amatori (familiarizarea cu jocul) nu se
face niciodata la discutii tete-a-tete, ci la seminarii, care se organizeaza
la sediul firmei si unde experti in manipulare le tin prelegeri de o ora,
doua, abil mestesugite, menite sa te convinga sa sari imediat cu banul.
"Trebuie sa-l convingeti pana si pe Gica de la scularie sa scoata banul!",
peroreaza la fiecare seminar directorul de vanzari al firmei, Liviu
Plapceanu, in dorinta de a forma cat mai multi consilieri ca el.
"Grabiti-va, sunt numai 450 de locuri pana in toamna!" (...) Nu va trebuie
carte de munca pentru asta, decat daca vreti sa faceti juma/juma cu statul.
Faceti contract de colaborare cu CREDITUL IMOBILIAR!" Consilierii aspiranti
sunt "aburiti" ca daca vor respecta regulile jocului vor obtine comisioane
grase de la clienti, plecari in concedii, masina personala, "vila cu aer
conditionat construita cum si unde vor, mai la o Sinaie, mai la un Predeal"
etc.
In fapt, munca de convingere se concentreaza in a-i convinge pe cat mai
multi participanti sa "sara" cu avansul de 30%, sub pretextul ca in sase
luni vor primi o casa, urmand ca ulterior sa achite timp de 15 ani ratele
lunare aferente.
Actionarul Radu Opaina si-a atras in "afacere" asociatia
Firma nu prezinta nici un fel de garantii financiare, CREDITUL IMOBILIAR SRL
fiind infiintat in august 2002, cu un capital social de 200 de miloane de
lei (circa 6000 de dolari), actionari fiind Victor Stan (38,5%) care este si
administrator, Georgeta Stan (38,5%) sotie, Alexandru Stroe (3%) si
persoanele juridice Federatia Asociatiilor de Proprietari din Romania (10%),
AUTOCREDIT SRL Bucuresti (5%) si SC CARE Asigurari SRL (5%). O analiza
sumara dezvaluie ca actionara AUTOCREDIT SRL are pierderi pe anul 2001 de
peste 55 de milioane de lei, iar despre SC CARE Asigurari SRL nu se ofera la
Registrul Comertului indicatorii financiari. Federatia Asociatiilor de
Proprietari din Romania (FAPR), al carei presedinte este fostul director al
RADET, Radu Opaina, nu vede deloc cu ochi buni afacerea in care s-a bagat.
Iata ce ne-a declarat Radu Opaina: "Acum un an am decis sa particip cu 10%,
parea un lucru bun. Am tras linie si am anuntat ca ne retragem pentru ca am
observat ca nu se vrea o afacere de piata cu publicitate, ci se asteapta sa
vina clientul. Acum opt luni le-am zis ca vrem sa ne vindem actiunile pentru
ca e riscant, pentru ca numele nostru poate induce in eroare. Stan Victor nu
e un manager real, nu e deloc activ, afacerea nu se desfasoara dupa regulile
economiei de piata. Vom anunta public retragerea noastra, mai ales ca riscul
e major cand se creeaza suspiciunea si se rupe lantul de plati si atribuiri
de case, iar oamenii dau navala sa-si recupereze banii".
Un potential de opt milioane de dolari in nici doi ani
Sistemul jocului prezinta un grad de risc extrem de mare. Cine vrea un
imprumut pentru casa, trebuie sa semneze un contract inrobitor, de rate pe
15 ani, la care firma isi adauga taxa de administrare de 2,4% pe an, o taxa
de inscriere de 1% din valoarea imprumutului, la care se adauga si alte
cheltuieli semnificative. In caz de atribuire a unei case (lucru care s-a
intamplat o singura data de la deschiderea jocului si l-a constituit o
garsoniera de 6000 de dolari), clientul trebuie sa achite TVA, taxele
notariale de vanzare-cumparare, comisioane, asigurare de locuinta si
asigurare de viata (obligatorii numai la firma CARE Asigurari, actionara la
CREDITUL IMOBILIAR si care nu e aproape deloc cunoscuta pe piata de profil)
etc, astfel incat, daca ar ajunge la finalizarea jocului, clientul ar
constata ca a platit de cateva ori mai mult decat face casa. Dupa cum
declara organizatorii jocului, din august anul trecut si pana in prezent
s-au angrenat in joc 240 de participanti.
Goana dupa bani este evidenta, la toate seminariile "recomandandu-se" plata
grabnica a avansului de 30% pentru prinderea "trenului de sase luni". Pentru
a va face o imagine despre sumele puse la bataie, dam ca exemplu un imprumut
pentru cumpararea unei case de 15.000 de dolari, pe termen 15 ani, la care
rata lunara este cam de 150 de dolari. Avansul de 30% (echivalentul a 54 de
rate lunare) la un imprumut cu valoare medie este de circa 150 de dolari
(rata lunara) x 54 de rate = 8100 dolari. Sa ne imaginam ca 1000 de persoane
s-ar inscrie in sase luni, platind avansul, pentru a obtine casele in sase
luni, asa cum se promite in generoasele oferte ale CREDITULUI IMOBILIAR.
Patronii ar strange in scurt timp 8,1 milioane de dolari. Ca sa cumpere in
sase luni case la toti cei 1000 de potentiali inscrisi, firma ar trebui sa
mai puna de la ea diferenta de pret - cam 25 de milioane de dolari - adica
de peste trei ori mai mult. De unde atata banet? Caci SRL-ul nu are decat un
capital social de 200 de milioane de lei. In alta ordine de idei, o suma de
8,1 milioane de dolari este suficienta sa ia mintile oricui, iar realitatea
a demonstrat ca toate circuitele in lant din Romania au sfarsit prin fuga cu
banii fraierilor.
Activitate bancara mascata
Pe de alta parte, SRL-ul n-are nici o traditie, fiind "nascut peste noapte".
Obiectul de activitate declarat este "cumpararea si vanzarea de bunuri
imobiliare", insa se observa ca taxele de administrare de 2,4% an nu sunt
altceva decat dobanzi mascate, care se percep la imprumuturile contractate
de clienti. Ori numai o banca autorizata in conditiile legii poate imprumuta
clienti si sa le perceapa dobanzi anuale. Pe cand la CREDITUL IMOBILIAR nu
exista nici macar garantii de securitate a banilor, totul fiind lucrat
intr-un singur cont bancar, deschis la BCR - Sucursala Dr. Felix, care nu
este controlat de BNR ca in cazul depozitelor din banci. Practic, exista
oricand riscul ca administratorul contului sa semneze, sa lichideze contul
si sa plece nestingherit cu sacul de bani.
Semnaturi contrafacute cu stampila
Un alt neajuns il constituie "contractul de vanzare-cumparare al unui imobil
in rate" pe care un client il semneaza cu CREDITUL IMOBILIAR, dupa ce a fost
convins sa participe la joc. Contractul nu prevede clauze prin care
clientul, cand s-a implinit termenul de sase luni, de exemplu, sa-si poata
alege locuinta pe care o doreste de banii imprumutati. Firma ii atribuie ce
casa vrea, aceasta putand fi cumparata oriunde, la un pret inferior valorii
imprumutului. Clientul nu poate reclama nimanui nimic, nici macar presei,
caci altfel risca sa incalce clauza din Cap. VII, art. 5, din contract,
potrivit careia: "CREDITUL IMOBILIAR poate rezilia unilateral contractul
participantului care ii creeaza un prejudiciu din culpa". Daca nu iti
declari schimbarea de domiciliu in termen de 10 zile lucratoare de la
eveniment, de asemenea: "CREDITUL IMOBILIAR poate rezilia unilateral
contractul participantului in cauza". Pe de alta parte, contractul nu poate
fi denuntat niciodata de client, indiferent daca e fraudat prin clauzele
cuprinse, deoarece un alt articol abil strecurat prevede: "Partile declara
ca renunta irevocabil asupra dreptului de atacare a prezentului contract".
Un alt aspect, de o gravitate maxima, este faptul ca majoritatea
contractelor incheiate de firma cu clientii nu sunt semnate de
administratorul Victor Stan, singurul care poate angaja raspunderea juridica
a actelor firmei. Alaturi de stampila firmei se aplica o semnatura-stampila,
care nu este rezultatul scrisului cuiva. Astfel, la un eventual litigiu in
Justitie, in caz ca s-ar fugi cu banii clientilor, administratorul Stan
poate invoca oricand ca nu a semnat el, iar orice expertiza grafologica i-ar
da dreptate. Prin lipsa unei semnaturi reale, a unei persoane autorizate a
firmei, e ca si cand CREDITUL IMOBILIAR nu si-a asumat nici o obligatie fata
de clienti, cu toate ca acestia au "pompat" la greu bani in conturile
firmei.
Persoana misterioasa din umbra piramidei
Pentru a spulbera orice urma de indoiala, organizatorii seminariilor declara
ca "totul este derulat sub supravegherea SRI, care stie permanent tot ce se
petrece". Ba chiar se invoca faptul, recunoscut in fata reporterilor ZIUA
chiar si de catre administratorul Victor Stan, ca programul de computer al
firmei, cu evidentele jocului, ar fi realizat de un expert in soft al SRI,
care l-a vandut la "doar cateva zeci de mii de dolari". In afacere mai sunt
implicati "avocati, notari, specialisti in constructii, evaluatori,
finantisti si o vasta retea de consilieri imobiliari", sustine directorul de
vanzari Liviu Plapceanu.
Contactat de reporterii ZIUA, administratorul Victor Stan (fost broker, dupa
cum se recomanda) a tinut sa ne asigure ca piramida de case nu este un joc
piramidal si ca "jocul va merge daca voi avea liniste la frontiere". Cand
i-am cerut sa ne explice smecheria cu stampila care ii imita semnatura, ne-a
declarat ca asa se practica de catre consilieri, ca sa nu se mai piarda
timpul cu deplasarile, atunci cand el lipseste:
"Dar daca vor clientii, eu le semnez imediat cu mana mea contractul!" Cand
discutia a alunecat spre probele de fond, decizionale, Victor Stan a avut o
reactie uluitoare: "Nu pot sa va raspund, trebuie sa-l consult pe sefu'".
Stan ne-a marturisit ca desi in acte el este actionarul majoritar si
administratorul, intregul joc ar fi condus de un personaj "din umbra", insa
nu a vrut sa-l nominalizeze, dandu-ne de inteles ca acesta trebuie sa ramana
"o persoana discreta".
Razvan SAVALIUC
|