Pipera ieftinirilor disperate

Vila de 375.000 de euro acum şase luni se vinde azi cu 260.000 de euro

Bucureştii Noi: apartament cu două camere de 110.000 euro, lăsat la 66.000 de euro

Vile tip zid în zid, pe o stradă îngustă din Pipera. Una dintre case făcea anul trecut 300.000 de euro. Ultima mare ajustare de preţ a scăzut-o la 270.000 de euro, dar şi aşa au văzut-o numai doi clienţi. Acum, proprietarul o dă cu 250.000, negociabil. „Eu, cu de la mine putere, pot să v-o las la 240.000, iar proprietarul sigur-sigur vă mai scade şi el din preţ", zice agentul imobiliar, un puşti iscusit într-ale negocierii.

De câteva luni încoace, Pipera se sufocă în afişe pestriţe care anunţă vânzări - chilipir de case. Ieftinirile cele mai mari sunt postate chiar pe marginea şoselei pricipale, să te „agaţe" în fiecare zi, când te târăşti în trafic cu un metru pe minut. Dintr-un afiş, o firmă te ispiteşte cu „vile de vis la preţuri incredibile", iar alta cu apartamente şi garsoniere de la 67.000 de euro plus TVA, la aer curat, lângă pădure. Însă cine să mai cumpere? Şoferii nu mai fac scurtă la gât, să citească afişele, şi nici trecătorii nu se mai opresc, ca până acum, să-şi noteze numărul de telefon de pe panouri.

Ieftinită cu 10.000 de euro, după un minut de negocieri

Şi-a frecat mâinile de bucurie când şi-a dat spre vânzare vila din Pipera, acum o jumătate de an. Afaceristul Horaţiu G, proprietarul casei, îi pusese preţ baban: 375.000 de euro. Nici nu se gândea să n-o vândă, că doar în cartier atâtea vile ca a lui se dădeau în draci. Au venit câţiva clienţi să vadă casa, dar au plecat repede când au auzit de preţ. Între timp, proprietarul a tot coborât ştacheta, iar acum vinde casa cu 260.000 de euro. Anunţul de vânzare începe aşa: „Vilă tip duplex, amplasată în complex rezidenţial, pază 24 de ore din 24...". Puştiul de la imobiliare ne vrăjeşte de la telefon cu fraze tipice („E cel mai bun preţ al zonei, credeţi-mă. Casa ar valora mai mult, dar proprietarul se grăbeşte s-o dea, de aia i-a şi pus preţul ăsta").

Complexul rezidenţial are barieră cu paznic la intrare, iar casele sunt cochete, dar înghesuite rău. Străduţele - înguste, cu chiu, cu vai două maşini pot să treacă una pe lângă alta. Clar, un claustrofob n-ar fi prea fericit aici. Privită din stradă, casa lui Horaţiu nu pare să aibă nimic spectaculos. Agentul imobiliar începe să turuie: „Deci casa are parter şi un etaj, din cărămidă, suprafaţa construită e de 170 de metri pătraţi, terenul total, de 255 metri pătraţi, finisaje deosebite, mobilată şi utilată complet, alarmă şi loc de parcare".

Apare şi proprietarul. Tocmai era plecat la altă casă a lui din Pipera, că are trei. De asta pare tare mândru. Şemineu pe lemne în living, mobilă din lemn masiv, două băi, trei dormitoare, o cameră întreagă transformată în dressing, spaţii de depozitat sub scări, dormitorul copilului - tapetat cu norişori bleu - şi o bucătărie imensă, făcută în prelungirea unui garaj pe care l-a desfiinţat. Acum îşi parchează maşina în stradă. Dar a meritat, că bucătăria arată într-adevăr ca în reviste şi e utilată cu tot ce trebuie. Terasa din spatele casei e micuţă, dar elegantă. Plus că vila e aşezată pe partea din Pipera care are canalizare şi în care n-a intrat niciodată vidanja.

Începem negocierea. Stăm în mijlocul livingului, pe parchetul şic, de mii de euro.  Proprietarul pare nerăbdător, ţopăie de pe un picior pe altul. Pipăi peretele din spatele şemineului, decorat în stucco veneziano. Vopsea galbenă cu efect de marmură. Încă o dată mai cântăresc din priviri cele câteva antichităţi din living şi mobila de bucătărie. E italiană, din lemn greu, de esenţă preţioasă. Ţi-e şi milă să găteşti acolo. Mânerele sertarelor sunt adevărate opere de artă - pictate cu flori colorate, pe fond alb. Seamănă cu sculpturile în miniatură. Îl privesc în ochi pe stăpânul casei: „Nu, o daţi mult prea scump". El nu stă deloc pe gânduri: „Păi o vând cu toată mobila pe care o vedeţi. Altfel, cât sunteţi dispuşi să daţi?".

Mă gândesc la un 255.000 de euro, dar nu apuc să deschid gura, că bărbatul mi-o ia înainte: „Hai 250.000 de euro, cu un mic avans, acolo". Şi 10.000 de euro ar fi buni la avans. Îmi privesc ceasul, năucă; abia am negociat un minut. Omul acceptă şi credit imobiliar, fără discuţie. Zice că vinde casa pentru a-şi mări hotelul: de la 21 de camere vrea să facă 49. „Am cumpărat-o în 2001 cu 110.000 de dolari. Sincer să fiu, nu a fost scump pentru mine, că din afaceri scoteam oricum o grămadă de bani". Şi dacă tot nu reuşeşte să o vândă? „Aaa, sigur o dau, păi gândiţi-vă, la preţul ăsta...". Dacă nu merge cu agentul ăsta, poate reuşeşte cu alţii, că l-au agăţat mai mulţi imobiliari.

Vilă de 300.000 de euro, acum la 240.000

Altă vilă. Tot duplex, aceeaşi zonă şi exact aceeaşi suprafaţă ca şi cea dinainte. Singurele diferenţe sunt că asta din urmă e făcută din lemn, are finisaje mai slabe şi e semimobilată. Acum un an făcea 300.000 de euro. Au lăsat 10% din preţ - au venit doi clienţi, au vizitat-o şi s-au tot dus. Proprietarul e plecat până în Canada, dar puştiul de la agenţia imobiliară spune că o poate ieftini chiar el, pe loc, cu 10.000 de euro. Comisionul agenţiei este trei la sută plus TVA, dar şi ăla e negociabil. „Pot să vă las un doi la sută. Cel mai mult, agenţia a lăsat 1,8 la sută, iar 1,5 la sută lasă numai în cazuri disperate", ne explică băiatul. Cazuri disperate în imobiliare? Da, ce ne mirăm aşa... „Noi prima dată am simţit criza chiar din luna septembrie, când a început să se blocheze piaţa. Pur şi simplu, nu mai cumpăra lumea. Chiar dacă nu mai merg vânzările, în schimb merg bine închirierile", zice agentul.

Agentul imobiliar, dispus să renunţe la jumătate din comision

Apartament cu două camere în Bucureştii Noi, 50 de metri pătraţi, fără nici un fel de îmbunătăţire, etajul opt din nouă. Proprietarii l-au pus în vânzare cu 110.000 euro. Asta era în martie, anul trecut. Deşi n-aveam criză, tot nu l-a cumpărat nimeni, nici atunci. „De fapt, nu că era scump, preţul era foarte bun atunci. Dar la vremea aia, n-am fost eu hotărâtă", se scuză femeia. Acum a anunţat agenţia că-l dă cu 68.000 de euro. Dar dacă noi vrem musai să-l cumpărăm, poate să scadă din preţ. Încercăm cu un 65.000. Bătrânul stă pe gânduri, apoi clatină din cap. Parcă-l doare sufletul să-l dea aşa de ieftin. Atunci... un 66.000? Înainte să apuce omul să zică ceva, nevasta scoate iute un „da" răspicat, ca la cununia civilă. Îi e teamă să nu rămână cu el nevândut şi de data asta.