Piaţa terenurilor, vedeta perioadei de boom imobiliar, continuă să treacă printr-o perioadă dificilă. Chiar dacă interesul pentru achiziţii s-a dezmorţit anul trecut, tranzacţiile se fac, de cele mai multe ori, între companii sau investitori. Pentru oamenii de rând, cumpărarea unui teren este una dintre cele mai complicate decizii. Situaţia se va clarifica treptat, în următorii ani, dacă se va păstra ritmul pozitiv al evoluţiei economice globale. Stabilizarea ar putea surveni în anii 2015-2016, dar la preţuri cu valori înjumătăţite faţă de cele din prezent.

24191-hr2934568-1.jpg2012 este caracterizat de specialişti drept un an de permanentizare a situaţiei resimţite în 2011. Nu există semne de refacere subită a pieţei imobiliare, deşi există semne încurajatoare pentru economie, în general. Totuşi, prăbuşirea pieţelor imobiliare din ţările vecine, Bulgaria şi mai ales Grecia, dar şi din Italia, a produs marilor firme de investiţii imobiliare pierderi aproximate la 50 de miliarde euro în ultimii trei ani şi au redus apetitul lor pentru investiţii în zonă. Paradoxal, exact această problemă poate fi şi un avantaj pentru România.

„În pofida dificultăţilor de pe piaţa terenurilor, Bucureştiul continuă să fie atractiv din două motive: investiţiile neperformante din regiune care îi determină pe dezvoltatori şi constructori să se orienteze către zone prime din Capitală şi cererea crescută venită din partea chiriaşilor internaţionali în a doua jumătate a anului 2011”, spune Răzvan Iorgu, Director General CBRE România.

Preţul terenurilor nu a atins pragul de jos, deşi am putea fi aproape de acest moment

Aşadar, piaţa terenurilor s-a transformat într-un joc de şah pentru oamenii care au bani, putere şi cunoştinţele necesare pentru o asemenea achiziţie. Ceilalţi, oamenii de rând, au o singură întrebare înainte să cumpere: mai scad preţurile? Răspunsul unanim, pe acest segment, este că nu s-a atins pragul de jos, deşi am putea fi aproape de acel punct. Momentan însă, numărul mare de terenuri executate scoase la vânzare de către bănci influenţează piaţa liberă, deci abia acum se defineşte punctul de jos al preţului în cazul terenurilor.

„Un raport bancar arată că deja băncile iau ca valoare a activelor pentru dosarele de credit  suma de 400 euro/mp, în centrul Capitalei. Se poate prognoza deci o scădere şi mai mare. Până în luna decembrie 2012 se poate prognoza că metrul pătrat construit, în zonele centrale ale Bucureştiului, va ajunge la 300-400 euro, iar la periferie la 200 euro”, spune prof. dr. Anton Caragea, directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică.

În unele cartiere, terenurile s-au ieftinit cu până la 40% în ultimul an

În tot acest timp, proprietarii preferă să amâne vânzarea terenurilor, aşteptând vremuri mai bune. Iar mulţi dintre cei care totuşi decid să vândă, preferă să ceară preţuri nerealiste pentru vremurile de criză. Aşadar, ofertele bune sunt greu de găsit. Totuşi, cei care au răbdare să caute, au descoperit că anul trecut, preţul mediu de strigare a scăzut cu 20%, dar au existat cartiere în care ieftinirile au atins şi 40% faţă de anul anterior. Este cazul loturilor de la periferie, dar şi din Rahova sau Berceni, unde nici cele mai valoroase proprietăţi nu sunt cotate la mai mult de 280 euro/mp.

  • În cartiere precum Drumul Taberei, Bucureştii Noi sau Militari, preţul mediu actual nu trece de 350 euro/mp, în scădere cu circa 30% faţă de începutul lui 2011
  • Terenurile de lux din zone precum Kiseleff şi Aviatorilor s-au devalorizat cu numai 5% în ultimul an. Acolo, preţurile cerute trec de 2.000 euro/mp

„La cealaltă extremă sunt terenurile de la periferia Capitalei. Potrivit informaţiilor din portalul nostru, preţul terenurilor aflate în câmp, departe de utilităţi, a scăzut şi cu 90% în ultimii ani. Dar chiar şi aşa, interesul potenţialilor cumpărători nu se concretizează decât rar în tranzacţii. Căutările pot dura ani întregi, fără ca potenţialul client să se hotărască asupra unei proprietăţi”, spune Răzvan Muntean, director general IMOPEDIA.ro.

Investitorii vânează oportunităţi acolo unde oamenii de rând nu văd valoare

În aceste condiţii, piaţa rămâne cea a jucătorilor mari, care vânează oportunităţi şi ştiu exact ce, la ce preţ şi când să cumpere.

„Unul din segmentele cele mai interesante, şi pe care îmi propun să mă focusez în acest an este cel de terenuri şi investiţii. Terenurile au fost în atenţia investitorilor în 2011, după câţiva ani de îngheţ total şi cred că interesul se va menţine ridicat şi în 2012. Pe acest segment preţurile sunt încă la un nivel înalt, dar există flexibilitate din partea proprietarilor de a discuta la modul concret, atunci când au un partener serios de negociere. Acest lucru a determinat ieşirea din expectativă a retailerilor”, spune Radu Lucianu, managing partener Capital Property Advisors.

Volumul tranzacţiilor cu terenuri mari din 2011 a fost de 68 de milioane euro, cu mult sub nivelul record de 230 milioane euro, înregistrat în 2007.

CITEŞTE ŞI Terenurile s-au ieftinit cu până la 40%. Unde sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe parcele?