Lucrările de demolare au început deja, urmând a fi dezafectate atât tarabele, cât și hala centrală. Astfel, reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public din sectorul 4 vor trebui să cureţe un teren de aproximativ 1700 de metri.

Piața Sudului, demolatăPrimarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a afirmat că după demolare, pe același loc, va fi construită o piață modernă, acoperită, cu dotări la standarde europene. Acesta estimează că lucrările la noua piață vor fi gata în septembrie.

Edilul precizează că suma necesară pentru construirea noii pieţe este de 2 milioane de lei, banii urmând a fi alocaţi din încasările administraţiei pieţelor din sectorul 4 al Capitalei.

Se modifică întreaga zonă

Tot în zona Pieței Sudului se află în construcție și complexul comercial Sun Plaza, deținut de  compania de dezvoltare imobiliară Sparkassen Immobilien, parte a grupului austriac Erste.

Reprezentanții  companiei nu au anunțat o dată concretă de deschidere a complexului, însă dau asigurări că acesta va fi inaugurat până la finalul acestui an.

Mallul va avea o suprafață de 75.000 de metri pătrați si va cuprinde o zonă de birouri cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați, deasupra complexului. Pentru a asigura accesul ușor al clienților, Sun Plaza va cuprinde și un pasaj subteran care va lega una dintre căile de acces cu stația de metrou Piața Sudului.

11 May 2009