Anul trecut, tranzacţiile cu spaţiile industriale au fost în creştere faţă de 2009 cu 54%, iar în 2011 se speră la un avans mai robust. Motivul pentru creşterea cererii îl reprezintă semnalele pozitive din piaţă. Proiectele companiilor, de relocare sau de extindere amânate în 2009 sau 2010, se vor concretiza anul acesta.

16372-133386maxim.jpgAnul trecut, tranzacţiile cu spaţiile industriale au fost în creştere faţă de 2009 cu 54%, totalizând 82.340 metri pătraţi, iar anul acesta specialiştii se aşteaptă la o creştere mai mare decât în 2010, potrivit datelor Cushman & Wakefield România.

"Considerăm că trendul ascendent al cererii de spaţii industriale din 2010 va continua, poate chiar "mai în forţă", în 2011. Ne referim aici şi la câteva semnale pozitive din piaţă, şi anume: proiectele companiilor, de relocare sau de extindere amânate în 2009 sau 2010, se vor concretiza anul acesta", a declarat Gabriel Sfetcu, directorul departamentului industrial Cushman & Wakefield România, citat de Mediafax.

Cushman&Wakefield a intermediat anul trecut 152.600 de metri pătraţi de spaţii industriale şi teren pentru producţie în Bucureşti şi în ţară, ceea ce reprezintă o suprafaţă de aproape patru ori mai mare decât tranzacţiile din 2009, care au fost de doar 45.000 metri pătraţi.

România reprezintă a doua mare piaţă de consum din estul Europei

"Indiferent de calitatea infrastructurii sau de nivelul taxelor, România reprezintă a doua mare piaţă de consum din estul Europei, consum care trebuie alimentat cu marfă, iar piaţa muncii este una dintre cele mai ieftine din cadrul Uniunii Europene. Dacă ne referim la nivelul actual de dezvoltare al segmentului de proprietăţi industriale, cel mai bine este să ne gândim la exemplul nivelului de stoc total naţional comparat cu cel al Budapestei", a adăugat Sfetcu.

Stocul total de spaţii industriale din România de clasa A este de 1,5 milioane metri pătraţi, egal cu cel din Budapesta. Din total, Bucureştiul cumulează aproape trei sferturi, respectiv 948.600 metri pătraţi spaţii industriale. Cushman & Wakefield a oferit consultanţă companiei Plexus Corporation pentru securizarea unui teren cu o suprafaţă de 100.000 metri pătraţi în vederea construirii unei noi unităţi de producţie cu o suprafaţă de 22.000 metri pătraţi în cadrul Eurobusiness Park Oradea.

Dezvoltatorii aşteaptă ca cel puţin 40% din proiect să fie preînchiriat înainte de începerea construcţiei

În ceea ce priveşte oferta, dezvoltatorii au oprit construcţiile şi în general aşteaptă ca cel puţin 40% din proiect să fie preînchiriat înainte de începerea construcţiei.

Astfel, doar două proiecte au fost livrate în ultimul trimestru al anului trecut şi sunt aşteptate ca încă trei parcuri să fie livrate în cursul acestui an. Rata de neocupare a spaţiilor din Bucureşti este de 15,5%.

"Atât creşterea economică prognozată pentru 2011, cât şi cea pentru 2012 ar trebui să ajute la creşterea acestui sector. În orice caz, datorită creşterii gradului de neocupare va trece ceva timp până când dezvoltatorii vor începe să construiască", a mai spus reprezentantul Cushman.

Chiriile pe piaţa industrială s-au menţinut în jurul valorii de 4 euro/mp/lună în Bucureşti, iar în celelalte centre din ţară, respectiv Braşov, Timişoara şi Constanţa, s-a înregistrat o scădere cu circa 6% în ultimul an, până la nivelul din Capitală.


Sursa

7 February 2011