Destinaţie turistică de top a Caraibelor, San Juan este un oraş al contrastelor, în care se găsesc deopotrivă vile luxoase cu vedere la mare şi cocioabe sărăcăcioase, clădiri istorice şi construcţii moderne. În anii ’50, capitala statului Puerto Rico devenise un paradis exotic pentru americanii cu bani, însă nu a reuşit să urmeze traseul prognozat de investitori şi dezvoltatori. În prezent, autorităţile încearcă din răsputeri să îi recâştige din strălucirea de altă dată.

34411-sm7p.jpgAvând denumirea oficială de Municipio de la Ciudad Capital San Juan Bautista (Municipalitatea Oraşului Capitală, Sfântul Ioan Botezătorul), San Juan este capitala şi cel mai mare oraş din Puerto Rico, teritoriu cu statut special al SUA. Gazdă a unuia dintre cele mai importante şi frumoase porturi din regiune, San Juan are o economie bazată pe industrie, agricultură şi servicii, unul dintre cele mai importante sectoare fiind turismul.

San Juan a trecut prin transformări spectaculoase în ultimele două decenii, ajungând astăzi să fie una dintre destinaţiile turistice de top din Caraibe. Autorităţile au conceput şi au urmat un plan bine pus la punct pentru a readuce oraşul în atenţia turiştilor, renovând aproape în întregime Centrul Vechi şi cele mai importante clădiri ale oraşului.

  • Fondat în secolul XVI de către colonişti spanioli, oraşul San Juan este a doua cea mai veche capitală înfiinţată de europeni în Americi (cea mai veche fiind capitala Republicii Dominicane)
  • Iniţial, oraşul a purtat denumirea de Ciudad de Puerto Rico (Oraşul Portului Bogat), iar ulterior a fost redenumit în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul
  • În zona metropolitană a oraşului locuiesc circa două milioane de oameni, însă Municipalitatea în sine are o populaţie de 400.000 locuitori

La sfârşitul anilor ’50, omul de afaceri Laurance Rockefeller a construit un complex rezidenţial exclusivist în vestul oraşului San Juan, unde şi-au cumpărat locuinţe de vacanţă nume precum Ava Gardner, Elizabeth Taylor sau John F. Kennedy. În prezent, autorităţile încearcă să readucă din strălucirea de altă dată, implementând o serie de măsuri pentru a revigora piaţa imobiliară, îngenuncheată de criza ultimilor ani.

Astfel, cumpărătorii unor locuinţe noi nu plătesc nicio taxă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, acestea fiind reduse la jumătate pentru cei care achiziţionează o locuinţă veche.  De asemenea, noii proprietari nu plătesc impozite timp de cinci ani, iar proprietarii care îşi închiriază locuinţele sunt scutiţi de plata taxelor până în anul 2020. Măsurile au animat activitatea în special în segmentul locuinţelor de lux – de-a lungul anului trecut, au fost tranzacţionate 12 proprietăţi al căror preţ a fost de cel puţin 1 milion dolari. Însă cu toate acestea, preţurile încă sunt cu 30% mai scăzute decât erau în urmă cu şapte ani, în perioada de vârf a pieţei imobiliare.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 4.000 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 1.200 dolari/mp

San Juan este împărţit în 18 districte, iar arhitectura oraşului este extrem de variată de la o zonă la alta, datorită inflenţelor culturale resimţite de-a lungul timpului. În partea veche a Capitalei, cele mai multe clădiri poartă amprenta ahitecţilor spanioli. Santurce, cel mai mare şi cel mai aglomerat cartier, este caracterizat de construcţii în stil Art Deco, în timp ce un număr mare de clădiri moderne se regăseşte în zone precum Hato Rey sau Monacillo Urbano.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 870 dolari/lună; semicentral: 550 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.170 dolari/lună; semicentral: 900 dolari/lună

Deşi este în continuare un adevărat paradis pentru americanii cu bani, Puerto Rico rămâne un stat a cărui economie se bazează pe ajutorul federal al SUA (Puerto Rico este mult mai sărac decât Mississippi, cel mai sărac stat american). În ciuda prognozelor, evoluţia economică a insulei din Caraibe a fost încetinită de trecerea de la agricultură la industrie, ce nu a reuşit să crească numărul de locuri de muncă, aşa cum era planificat. Mai mult, pentru fiecare trei locuri de muncă pierdute s-a creat doar unul singur, iar guvernul a devenit principalul angajator (o treime dintre angajaţii portoricani sunt bugetari). Situaţia economică s-a înrăutăţit odată cu izbucnirea crizei financiare şi cu retragerea investitorilor americani, iar rata şomajului a depăşit 15% după 2011. De asemenea, rata criminalităţii a urcat în ultimii ani, ceea ce îngreunează eforturile autorităţilor de a face din Puerto Rico o destinaţie turistică apreciată pe plan internaţional.

CITEȘTE ȘI: Mauritius, mica insulă exotică a cărei economie prosperă în vremuri de criză


14 June 2014