Santiago este capitala chiliană încă din vremuri coloniale, însă a reuşit să păstreze puţine clădiri istorice, cele mai multe fiind afectate de cutremure. Santiago este astăzi una dintre cele mai moderne metropole din America de Sud, cu un important rol pe scena economică regională. Datorită dezvoltării rapide din ultimele decenii, Santiago a ajuns între cele mai aglomerate oraşe din America Latină.

32003-santiago-de-chile.jpgSantiago este capitala şi cel mai mare oraş din Chile, cu o istorie de peste cinci secole. Capitala chiliană este centrul financiar, politic şi cultural al ţării, locul în care îşi au sediul regional numeroase companii locale şi internaţionale. Creşterea economică din ultimele decenii a transformat oraşul într-o metropolă modernă – Santiago se mândreşte în prezent cu cea mai înaltă clădire din America Latină, iar în peisajul oraşului intră numeroşi zgârie-nori, multe malluri şi clădiri de birouri ridicate recent. Datorită dezvoltării economice (Santiago generează peste 45% din PIB-ul ţării), numărul locuitorilor s-a mărit de şapte ori în ultimii 60 ani. În prezent, în Capitală trăieşte circa 40% din populaţia ţării.

  • Cu o populaţie ce depăşeşte 7 milioane locuitori în zona metropolitană, Santiago este unul dintre cele mai mari oraşe din America de Sud
  • Oraşul Santiago este numit după personajul biblic Iacov, fiul lui Zebedei (Sant Iago se traduce prin „Sfântul Iacov”)

Chile este unul dintre puţinele state care nu se luptă cu problemele economice. Deşi nu a reuşit în totalitate să scape de efectele crizei financiare globale (economia s-a contractat în 2009), şi-a revenit rapid: a înregistrat o creştere economică de 6,1% în 2010, 5,9% în 2011 şi 5% în 2012, iar specialiştii estimează că anul acesta va urma aceeaşi tendinţă. Drept urmare, piaţa imobiliară continuă să se dezvolte – la  nivel naţional, preţul locuinţelor a crescut cu 30% între 2004 şi 2012, înregistrându-se o uşoară scădere doar în 2009 (sub un procent). Nici măcar cutremurul de la începutul lui 2010 nu a împiedicat expansiunea economică şi imobiliară, deşi cifrele nu au mai urcat la fel de mult ca în anii anteriori.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 1.800 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 2.100 dolari/mp

În Santiago, se înregistrează cele mai ridicate preţuri din întreaga ţară. Valoarea medie a locuinţelor din Capitală s-a apreciat cu aproape 10% între ianuarie 2012 şi ianuarie 2013, conform datelor Camerei de Construcţii. Cele mai mari creşteri au avut loc în Sudul Santiago (aproape 12%), însă diferenţele nu sunt foarte mari faţă de centrul şi estul oraşului (aproape 11%), în timp ce preţurile au urcat cu 8% în vestul Capitalei.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – 400 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – 800 dolari/lună

Capitala chiliană este unul dintre centrele financiare ale Americii de Sud, cu un mediu de afaceri foarte dezvoltat. Drept urmare, cererea pentru apartamente de închiriat este ridicată şi depăşeşte oferta, astfel că randamentul anual obţinut din închirierea unei locuinţe cu suprafaţă medie (70 mp) ajunge să depăşească 10%. Oferta de apartamente închiriate în regin hotelier este variată, deşi se adresează cu precădere oamenilor de afaceri, astfel că majoritatea locuinţelor beneficiază de mobilier modern şi diverse facilităţi incluse.

CITEŞTE ŞI: În Haga, activitatea imobiliară este menţinută de angajaţii şi studenţii străini

 

12 October 2013