Haifa este al treilea mare oraş israelian, ridicat pe Muntele Carmel, astfel că priveliştile superbe impresionează fără de greş turiştii. Datorită apropierii de golf şi a numărului mare de străduţe înclinate, Haifa este adesea asemănată cu San Francisco. În ultimii ani, investitorii locali şi-au întors atenţia către cel mai mare oraş din nordul ţării, astfel că preţul locuinţelor a urcat simţitor.

31358-israel_-_haifa_-_bahai_gardens_.jpgAmplasat pe coasta Mării Mediterane, la 90 km de Tel Aviv, Haifa este centrul şi cel mai mare oraş din nordul Israelului, având un important rol pe scena economică a ţării.

Totodată, oraşul este căminul a două instituţii academice respectate pe plan mondial – Universitatea din Haifa şi Technion – şi al spectaculoaselor Grădini Bahai, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Nu în ultimul rând, Haifa este comparată adesea cu San Francisco, datorită străzilor abrupte şi a apropierii de golf.

  • Haifa are o istorie de 3.000 ani, în care a fost cucerită şi condusă de fenicieni, perşi, romani, bizantini, arabi, cruciaţi, otomani, britanici şi israelieni
  • Haifa se întinde pe o suprafaţă de circa 63 kmp, în care locuiesc aproape 270.000 persoane, însă populaţia din zona metropolitană atinge 600.000 locuitori

Israel este unul dintre statele ce nu a resimţit dificultăţi economice în ultimii ani, ceea ce s-a reflectat şi în piaţa imobiliară. Sectorul real estate se dezvoltă cu repeziciune – preţul locuinţelor a urcat cu peste 54% din 2006 şi până acum, în ciuda crizei financiare de pe plan global, arată studiile companiei de consultanţă Knight Frank. La nivel mondial, piaţa imobiliară israeliană este depăşită numai de cea din China şi Hong Kong, unde preţurile au crescut în aceeaşi perioadă cu 110% şi respectiv 94%.

Piaţa imobiliară din Haifa a urmat acelaşi traseu ascendent: preţul locuinţelor a crescut cu aproape 50% în ultimii ani, oraşul de pe muntele Carmel reintrând în atenţia investitorilor, după o decadă în care a fost neglijat. Încă din 2008, de când alte pieţe imobiliare au început să încetinească, oamenii de afaceri din Tel Aviv au început să îşi plaseze economiile în sectorul real estate din Haifa, atraşi de îmbunătăţirile făcute de autorităţi şi de proiectele imobiliare noi.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 3.500 dolari/mp
  • Apartament semicentral – 2.200 dolari/mp

Însă pentru prima oară în ultimii ani, sectorul imobiliar israelian pare să stagneze – în primele trei luni ale lui 2013, preţul locuinţelor a scăzut cu 0,3%, conform datelor oficiale. De asemenea, numărul investitorilor imobiliari a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, în timp ce numărul apartamentelor tranzacţionate între ianuarie şi martie a coborât cu 11% faţă de semestrul anterior. Însă specialiştii din industrie nu cred că aceste scăderi vor continua de-a lungul întregului an, argumentând că, în continuare, cererea depăşeşte cu mult oferta.

Valoarea medie a chiriei, conform Numebo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 700 dolari/lună; semicentral: 420 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.100 dolari/lună; semicentral: 840 dolari/lună

Activitatea de pe segmentul închirierilor continuă să fie animată, indiferent de numărul tranzacţiilor. Universităţile garantează anual un număr ridicat de chiriaşi, precum şi companiile ce activează în zonă. Oferta de apartamente de închiriat este variată, însă nu este suficientă pentru a acoperi cererea, astfel că preţurile s-au menţinut sau au urcat de-a lungul ultimilor ani.

CITEŞTE ŞI: Cracovia, printre oraşele europene cu cele mai bine conservate centre istorice

 

24 August 2013