0-1514-19245a04d4735727009bb91fd5a535f4.jpgDeprecierea proprietăţilor americane continuă. Deşi ritmul s-a mai temperat, există încă zone în care analiştii imobiliari consideră că locuinţele sunt supraevaluate. Este cazul statelor Hawaii, Washington, Oregon şi Utah. În schimb, în California, Florida şi Michagan preţurile de tranzacţionare au înregistrat scăderi severe. Potrivit raportului Global Insight, piaţa din Statele Unite nu este încă pregătită să îşi revină. Asta pentru că stocurile rezidenţiale existente sunt foarte mari, iar numărul ipotecilor prescrise de bănci este în creştere. Global Insight monitorizează 330 de zone metropolitate de pe tot întinsul Statelor Unite, ceea ce înseamnă 78% din totalul imobilelor existente.

Preţurile proprietăţilor din Statele Unite ale Americii continuă să scadă. Există însă zone în locuinţele sunt supraevaluate. Potrivit raportului Global Insight Hawaii, Washington, Oregon şi Utah sunt state în care imobilele se tranzacţionau în semestrul II la cote ridicate.

În perioada aprilie-iunie, în 152 din cele 330 de zone metropolitate analizate, preţurile locuinţelor au scăzut cu 4,8%. Totuşi deprecierea este mai mică în comparaţie cu primul trimestru a anului, când costurile imobilelor au coborât cu 6,6%. Situaţia a fost chiar mai dură în ultimele 3 luni din 2007, când în 89% din zonele monitorizate locuinţele s-au devalorizat. Cele mai severe scăderi ale preţurilor s-au petrecut în California, Florida şi Michigan, 43 din cele mai afectate 50 de zone metropolitane fiind în cele 3 state.

Piaţa imobiliară americană nu este încă pregătită să îşi revină. Ritmul alert din trecut al construcţiilor şi finanţările în exces însă se mai resimt.

Sursa

9 September 2008