Birocraţia, dezinteresul şi piedicile puse de statul român în calea celor care vor să facă orice fel de demers imobiliar sunt deja proverbiale. Rezidenţii s-au resemnat de mult timp cu ele şi au găsit căi de a se descurca. Investitorii străini însă, cei care sunt dispuşi să aducă sute de milioane de euro în România, sunt uimiţi de situaţiile unice cu care se confruntă aici. Raportat la pieţele de unde vin, România pare să lucreze într-un ritm depăşit de zeci de ani. IMOPEDIA.ro prezintă un interviu în exclusivitate cu Randy Tharp, managing director Epstein Architecture & Engineering.
Aveți o atitudine general optimistă faţă de piaţa imobiliară din România, în
acest moment. Ce vă motivează?
România are foarte multe ingrediente încurajatoare pentru investitori. Multe costuri sunt mai mici în România decât în ţările din regiune şi, cu atât mai mult, raportat la costurile din ţările mature. În plus, este o piaţă-punte între Europa de Est şi Europa de Vest şi este o zonă ideală pentru companii. De asemenea, există multe servicii care nu sunt încă în România şi care câştigă tot mai mult teren pe piaţa internaţională, iar cei care le vor implementa pentru prima oară aici se vor bucura de un mare avantaj.
Şi totuşi, România ţine doar 5% din numărul total al investiţiilor din regiune.
Pentru moment, numărul investiţiilor este mic, dar va creşte. Poate că nu în viitorul apropiat, lucrurile ar putea să se urnească greoi, dar cum tindem să fim o companie cu viziune pe termen lung, am încredere în România. La fel am anticipat şi boomul din Polonia. Noi am deschis biroul din Varşovia acum 40 de ani, iar dezvoltările comerciale de acolo au început să aibă o dinamică demnă de luat în seamă abia în ultimii 20 de ani. Când vedem o oportunitate într-o ţară, când deschidem un birou acolo, avem strategii pe termen lung. Există multe companii care au venit în România pentru trei-patru ani, lucrurile s-au complicat şi au plecat. Noi putem spune chiar că profitabilitatea noastră a crescut în România, în ultimii doi ani, deşi trendul general a fost de declin. Văd România ca un punct fierbinte pentru regiune.
Cum vă descurcaţi cu celelalte probleme, de ordin birtocratic?
Este o continuă provocare (râde). Autorizaţia de construcţie, de exemplu, durează mult. Mult prea mult. Mai ales pe segmentul industrial. În alte ţări, dezvoltarea industrială este văzută ca un motor, pentru că aduce multe locuri de muncă şi consumă puţine resurse. În SUA, de exemplu, demersurile pentru autorizaţia de construcţie se fac încă din stadiile incipiente ale unei negocieri. Aici, sunt atât de mulţi paşi şi atât de multe grupuri care trebuie să îşi da acordul, atât de multe părţi implicate în proces, încât una dintre ele poate oricând să spună: „Nu îmi pasă. Nu vreau asta”. În SUA, acest lucru poate înseamna una-două luni. Aici, se poate ajunge şi jumătate de an. În SUA, chiar dacă legea spune că trebuie să termini totul în 30 de zile, lucrurile se pot face în 10 zile. Dacă poţi, de ce să nu faci?
În SUA, compania pe care o reprezentaţi are o istorie de 90 de ani. Unde, pe o scară de la 0 la 90, găsiţi România în acest moment? De la legislaţie la strategii de construcţie.
E greu să comparăm cele două istorii. Primele contracte ale noastre au fost companii care abia atunci se năşteau şi apoi s-au transformat în coloşi. Totuşi, la legislaţie, coduri de lucru şi cerinţe, România este mult în urmă. Sunt idei bune, dar nu neapărat eficiente, în aceste legi. Sunt multe tehnologii noi, care nu sunt luate în considerare. De exemplu, stingătoarele de incendii. În SUA, ele nu sunt necesare pentru construcţiile mici, dar obligatorii la cele mari. Sunt lucruri care ar putea fi revizuite, pe acest segment, România este cu circa 30 de ani în urmă, pentru că nu a fost încă luată în calcul tehnologia modernă. În segmentul livrării serviciilor, arhitectura şi inginerii sunt unde trebuie. Totul se rupe însă după ei, căci nu au o responsabilitate directă după finalizarea proiectului. De asemenea, în SUA se insistă mult pe managementul construcţiei. Firma care pregăteşte proiectul desemnează dezvoltatorul. Astfel, proprietarul nu este prins între aceste două părţi, care pot avea interese conflictuale.
Cu toate aceste probleme care nu par să aibă o rezolvare imediată, cum vedeţi piaţa imobiliară din România, în următorii doi ani?
Sunt multe probleme, evident, dar România este o ţară mare. Sunt multe proiecte construite greşit acum. Deci în următoarea fază de construcţii de birouri şi clădiri comerciale, cred că vor apărea construcţiile mai deştepte. Vor fi, cu siguranţă, clădiri verzi. Acesta este un trend care va continua, ceea ce este şi unul dintre punctele noastre forte, care ne întăreşte legătura cu această ţară. De asemenea, participăm în mod direct la construcţii, iar profitabilitatea în construcţii este mai mare în România decât în alte ţări din regiune şi, la modul general, calitatea companiilor de construcţii de aici este mai scăzută. Deci sunt multe oportunităţi de creştere şi dezvoltare în zonă. Văd că oamenii vorbesc despre proiecte noi, sunt oameni care chiar încep proiecte noi. Cred că evoluţia va fi foarte lentă la început. Consider că trebuie să fie o creştere substanţială şi generală în economie pentru a ajunge la punctul la care jucătorii mari şi noi companii importante să intre pe piaţă, noi dezvoltatori veniţi din alte ţări. Dar există deja investitori străini puternici, care se interesează de România. Ei văd o oportunitate aici. Acesta este un semnal. Nu este o organizaţie care plasează câţiva oameni într-un loc pentru a vedea ce se întâmplă, ci ei chiar au încredere că se va întâmpla ceva în această piaţă.
25 January 2012
