Pieţele imobiliare din Europa Centrală şi de Est se stabilizează, dar sunt cu cel puţin şase luni în urma celor din Occident, unde încep să se înregistreze creşteri de preţuri.

Polonia, Slovacia şi Cehia sunt printre cele mai stabile pieţe rezidenţiale, dar şi acestea se confruntă cu o cerere redusă şi scăderi de preţuri, potrivit unui studiu realizat de companiile de consultanţă Jones Lang LaSalle şi REASÎn toată regiunea, numărul locuinţelor vândute a scăzut drastic în 2009.

Una dintre principalele cauze este blocajul din sectorul bancar, în condiţiile în care creditorii s-au ferit să acorde ipoteci. Un alt motiv este preţul prea mare cerut de dezvoltatori pentru apartamentele noi, în raport cu puterea de cumpărare.

Preţurile locuinţelor au scăzut cu până la 40%, iar la terenuri s-au înregistrat chiar şi scăderi de 50%, arată rapoartele consultanţilor imobiliari.

Chiar şi aşa, activele imobiliare din regiune sunt supraevaluate, în comparaţie cu Europa Occidentală, potrivit directorului pentru strategii de investiţii al companiei Aberdeen Property Investors, Alessandro Bronda.


Sursa

16 November 2009