Pieţele de birouri din Europa par să-şi revină, după doi ani de coşmar, însă recuperarea nu este uniformă. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu King Sturge referitor la piaţa europeană a spaţiilor de birouri, analiză care include principalele oraşe de pe bătrânul continent.

15440-bucuresti-militari-1.jpgCâteva pieţe fruntașe sunt în prezent caracterizate de creşterea ritmului de ocupare şi a chiriilor, concomitent cu scăderea stocului de spații vacante şi a randamentelor. "În cazul acestor piețe, legăturile la nivel mondial au constituit motorul în revigorarea incipientă", comentează Andrew Burrell, şeful Biroului de Cercetare de la King Sturge. "În Europa de Vest, unda verde este dată de Londra, Geneva şi Paris, unde afacerile au beneficiat de conexiunile puternice la nivel global, în special în finanţe. În Europa de Est, este cazul economiilor emergente din Rusia și Turcia, unde revenirea sectorului de birouri a fost cea mai puternică, alimentată de o redresare a exporturilor şi a preţurilor mărfurilor", precizează Burrell.

Astfel, în centrul Londrei, se preconizează ca până la finele acestui an să continue scăderea cu până la 40% a stocului de spații rămase vacante şi dublarea volumului tranzacțiilor de închiriere. Această redresare a ridicat deja nivelul chiriilor spațiilor de top cu 10%, în timp ce capitala Marii Britanii este practic singurul loc din Europa unde a reînceput dezvoltarea speculativă de spații de birouri. Paris şi Geneva vor înregistra o recuperare mai lentă, dar creșterea în aceste centre este de aşteptat să contribuie la resuscitarea tranzacțiilor de închiriere pentru Europa de Vest ca un întreg, pentru prima dată în ultimii trei ani, arată specialiştii King Sturge.

În afara acestor zone de interes izolate, perpectiva în restul Europei este incertă. În partea de vest, divizarea economică este profundă, cu recuperare în sud blocată de criza datoriilor din Grecia. Cele mai slabe piețe ale spațiilor de birouri sunt în Atena şi Madrid, unde se asteaptă o continuare a crizei și rămânerea în continuare în starea de alertă. În afară de Moscova și Istanbul, cererea din Est s-a stabilizat la un nivel scăzut, iar nivelul chiriilor rămâne sub presiune.

În ceea ce priveşte piaţa de birouri din România, se pare că în 2011 chiriile se vor stabiliza. "În timp ce anul trecut am asistat la o presiune asupra chiriilor la nivel local, acest lucru a fost în linie cu tendinţele înregistrate în întreaga regiune şi, mai recent, există semne ca acest nivel să se stabilizeze. Se anticipează că în următoarele 12 luni va continua concentrarea atenției pe închirierea spațiilor vacante cu o piaţă care încă este favorabilă chiriașilor, deşi raportul de forțe începe să se modifice în favoarea proprietarilor, iar perspectivele pe termen lung pentru Bucureşti rămân foarte pozitive. Este de aşteptat să se înregistreze cea mai mare creştere a ofertei de spații de birouri dintre principalele centre europene în următorul deceniu, deşi nivelul actual este relativ scăzut în comparație cu restul orașelor", crede Claudia Cetățoiu, Senior Consultant în cadrul departamentului de birouri King Sturge.

Însă primele semnale de redresare nu sunt cel mai bun ghid pentru perspectivele de viitor iar diferenţele de performanţă ar trebui să se uniformizeze ca efect al demarării recuperării în următorii doi ani. Studiul King Sturge arată că o serie de factori va asigura însănătoșirea pieței chiriașilor:

• Numărul de proiecte noi ce urmează a fi livrate rămâne limitat, iar gradul de neocupare este previzionat a se stabiliza în majoritatea pieţelor în cursul anului următor și pe viitor. În plus, dezvoltarea speculativă este puţin probabil să se reia în curând, în conditiile în care nivelul chiriilor este scăzut, iar băncile încă își reconfigurează bilanţurile.

• Revigorarea economică este de aşteptat să continue, deşi la rate diferite. Zona euro se va baza pe creşterea PIB-ului în Marea Britanie şi ţările nordice, dublat de plusul de performanță care va fi adus de economiile emergente din Europa de Est.

• În conformitate cu aceasta, anul viitor se așteaptă creşterea numărului de angajări în spectrul muncii de birou, fapt care va sprijini cererea de spații de birouri pe termen mediu şi lung.

Prognozele economice arată că centrele internaţionale importante din partea de vest vor continua să evolueze pozitiv, consideră Andrew Burrell, care precizează că "impactul global pe care îl are Londra, unde își au sediul multe companii multinaționale, atestă faptul că va deveni cel mai mai mare centru creator de locuri de muncă de birou în următorii cinci ani. Piețele din Bucureşti, Frankfurt, Paris, Amsterdam, Munchen şi Milano sunt, de asemenea, previzionate să se extindă la rate stabile."


30 November 2010