Numărul românilor care optează pentru electrocasnice încorporabile creşte de la un an la altul, în timp ce piaţa electrocasnicelor de sine stătătoare pierde teren.

sursa foto:superieftin.comAstfel, dacă în 2009 electrocasnicele încorporabile au reprezentat 8,6% din piaţa de electrocasnice mari, în 2010 ponderea acestora va ajunge la 9,8%, iar peste trei ani la 14%, arată un studiu al companiei Baumatic.

Totodată, specialiştii estimează o creştere de 2,3%, în ciuda scăderii pieţei de electrocasnice mari cu aproximativ 10%, până la valoarea de 300 de milioane de euro. Astfel, pentru 2010, Baumatic estimează că piaţa pe care activează va ajunge la o valoare de  29,4 milioane de euro, comparativ cu 2009, când s-a situat în jurul valorii de 28,7 milioane de euro. Punctul maxim a fost atins în 2008, când piaţa locală de electrocasnice încorporabile a ajuns la42,4 milioane de euro.

 "Românii aleg din ce în ce mai des electrocasnicele încorporabile în detrimentul celor de sine stătătoare. De la apariţia lor pe piaţa românească la sfârşitul anilor '90, electrocasnicele încorporabile au cunoscut un ritm susţinut de creştere neafectat de fluctuaţiile ocazionale ale mediului economic. Chiar dacă avântul a fost stopat de venirea crizei, piaţa de profil dă semne de revenire în acest an chiar şi în ciuda creşterii recente a TVA-ului", a declarat Valeriu Cobaschi, Directorul General al Baumatic.

Cobaschi a declarat că în acest moment cele mai cumpărate electrocasnice încorporabile în România sunt plitele, hotele şi cuptoarele, explicând că din acest motiv cota acestora din totalul produselor "cooking" se apropie de 25%.

Oficialul Baumatic a subliniat, de asemenea, că, în majoritatea ţărilor est-europene, electrocasnicele încorporabile deţin aproape 30% din valoarea pieţei de electrocasnice mari, în timp ce în statele vest-europene ponderea este de 36%.

 

 

 

 

2 September 2010