În primele 2 luni ale anului, peste 1000 de clienţi au solicitat credite prin Kiwi Finance în valoare de 12,5 milioane EUR, cu 35% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului 2007 şi cu 39% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut.

33289-kiwi.jpgCea mai pronunţată tendinţă a începutului de an este revigorarea creditelor în lei. De altfel, începutul de an a marcat o premieră absolută pentru piaţa creditării în România: pentru prima oară în istorie, împrumuturile în moneda naţională sunt mai ieftine decât cele în moneda europeană. Faţă de anul trecut, când proporţia românilor care făceau credite ipotecare în euro era copleşitoare (90%), primele luni ale lui 2014 indică o tendinţă de echilibru între cele două monede: 54% împrumuturi în euro vs 46% împrumuturi în lei.

În 2013, KIWI Finance, lider pe piaţa de brokeraj bancar din România, a înregistrat o creştere cu 55% a numărului de clienţi faţă de anul anterior. Cifra de afaceri a fost de 5,7 milioane lei, în creştere cu 43% faţă de 2012, iar volumul creditelor intermediate a fost de 270 milioane lei. Din acestea, 70% au fost credite cu garanţii imobiliare şi 30% credite de nevoi personale.

„KIWI Finance a încheiat 2013 cu rezultate remarcabile şi a revenit pe profit pentru a doua oară de la începutul crizei. Extinderea reţelei, creşterea apetitului de creditare al băncilor pe de o parte şi a intenţiei de cumpărare a clienţilor pe de altă parte au condus la o creştere cu 55% a numărului de clienţi şi cu 38% a volumului de credite acordate comparativ cu 2012.

Volumul de vânzări din 2013 a fost în ţinta stabilită şi anume 270 milioane lei credite acordate pentru 6.380 de clienţi. Am continuat strategia de lansare produse cobranded în colaborare cu una dintre băncile partenere prin cel mai ieftin credit ipotecar din piaţă.

După toate semnalele din piaţă, considerăm că 2014 va fi anul relansării consistente a creditării, atât pe segmentul creditelor negarantate cât şi al celor ipotecare. Pentru 2014 avem o ţintă de 350 milioane lei şi creşterea cotei de piaţă a KIWI Finance cu 15%”, declară Anca Bidian, CEO KIWI Finance.

###

KIWI Finance este lider pe piaţa de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003. KIWI Finance are o prezenţă naţională în 38 de oraşe din România. De la înfiinţare şi până în prezent, KIWI Finance a intermediat credite în valoare de peste 650 de milioane euro la peste 160.000 de clienţi.

13 March 2014