Piaţa construcţiilor nu este pregătită să absoarbă o creştere a preţurilor la materiale, ca urmare a scumpirii carburanţilor şi a unor materii prime, susţin reprezentanţii producătorului de materiale de construcţii Baumix Ploieşti.

17100-baumix_fabrica_ploiesti_4820506c86.jpgCheltuielile de producţie au crescut, în cazul producătorului autohton, cu circa 8-10%, în principal din cauza scumpirii hârtiei folosită la saci şi a combustibilului. Deocamdată compania a menţinut preţurile produselor la nivelul din 2010, însă nu toţi jucători din piaţă sunt pregătiţi să-şi asume aceste cheltuieli.

În 2010, preţurile medii la nivelul întregii pieţe au suferit o contracţie de circa 10-15% faţă de 2009. Ţinând cont atât de sezonalitatea pieţei cât şi de influenţa lipsei proiectelor administraţiei centrale şi locale, reprezentanţii Baumix estimează că o creştere a preţurilor va conduce la contracţia pieţei, deja afectată în 2009 şi 2010 de criza economică.

„În acest moment, piața nu este pregătită să absoarbă o creştere a preţurilor, deşi sunt deja jucători care iau în calcul şi această posibilitate. În ceea ce ne priveşte facem eforturi în a acoperi aceste creşteri ale cheltuielilor prin eficientizarea costurilor", a declarat Răzvan Bobe, Director Cercetare Dezvoltare Baumix.

Compania operează două capacităţi de producţie, în Ploieşti şi Gherla (Cluj), cu o capacitate de producţie de circa 35.000 tone lunar.


Sursa

18 March 2011