În luna decembrie 2008, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, a scăzut cu 5,6% faţă de luna noiembrie 2008 şi cu 7,3% faţă de luna decembrie 2007. 

Decembrie 2008 comparativ cu noiembrie 2007

Piaţa construcţiilor de la extaz la agonieCele mai mari scăderi s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov (-182 autorizaţii). În această zonă numărul de autorizaţii eliberate în decembrie 2008 faţă de decembrie 2007 a fost cu 53% mai mic. O scădere de aproape 20% s-a înregistrat în zona Nord-Vest (-85 autorizaţii). Pe locul trei se află zona de Vest (-64 autorizaţii), urmată de partea de Sud-Vest Oltenia (-56 autorizaţii) şi Sud-Est (-43 autorizaţii), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Singurele regiuni în care s-a înregistrat o uşoară creştere a numărului de autorizaţii eliberate pentru cladiri rezidenţiale au fost: Nord-Est (+46), Centru (+41) şi Sud-Muntenia (+38).

Decembrie 2008 comparativ cu noiembrie 2008

În luna decembrie 2008, s-au eliberat 3865 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 61,4% sunt pentru zona rurală, menţinându-se în aceeaşi proporţie ca în perioadele anterioare, se arată într-un comunicat de presă emis de INS.

Şi tot din datele INS aflăm că "Distribuţia în profil regional evidenţiază o tendinţă de scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toate regiunile de dezvoltare. Cele mai mari s-au înregistrat în : Bucureşti-Ilfov (-124 autorizaţii), Sud-Est (-101 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-31 autorizaţii), Vest (-27 autorizaţii) şi Nord- Vest (-20 autorizaţii).

S-au înregistrat uşoare creşteri în două regiuni de dezvoltare: Centru (+80 autorizaţii) şi Nord-Est (+9 autorizaţii)"

 Anul 2008 comparativ cu anul 2007

Cifrele pe întregul an 2008 arată o creştere de aproape 8% a numărului de autorizaţii faţă de anul precedent. Astfel, în 2008 s-au eliberat 61.092 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale.

Cele mai importante creşteri au fost în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (+1.398 autorizaţii), Sud-Muntenia (+1.241 autorizaţii) şi Centru (+1.112 autorizaţii).

S-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale în regiunile de dezvoltare: Vest (-698 autorizaţii) şi Sud-Est (-155 autorizaţii).

  

3 February 2009