Serviciile bancare prin internet şi telefon prind avânt şi în România. Utilitatea lor este incontestabilă, dar odată cu notorietatea acestor servicii creşte şi riscul de phishing bancar sau furt de identitate. Pe cât de grave sunt repercusiunile acestor fenomene, pe atât de uşor sunt ele de evitat. IMOPEDIA.ro vă explică în ce constau aceste două acţiuni, cum să le recunoaşteţi şi ce este de făcut dacă aţi ajuns în postura de victimă a acestor activităţi.

27620-phising.jpgSecuritatea informaţiilor este singura metodă prin care oricine poate evita orice tentativă de phishing sau furt de identitate. Toate instituţiile financiare se obligă prin contract să nu ofere datele confidenţiale ale clienţilor unor surse externe băncii. De cealaltă parte, şi clientul trebuie să aibă o grijă la fel de mare de datele referitoare la conturile lui. Pentru acest lucru, este important de ştiut ce este furtul de identitate şi cum poate fi el identificat.

Phishingul este cea mai comună formă a furtului de identitate şi se face prin e-mail

Astfel, phishingul este cea mai comună formă a furtului de identitate. Autorii acestor acţiuni vizează să intre în posesia unor informaţii precum numele, adresa, numărul de cont bancar sau card, parole, PIN sau altele similare. Scopul lor este comiterea unor fraude folosind aceste date. În phishing, toate aceste răspunsuri sunt cerute prin email, dar furtul de identitate se mai face şi prin internet, telefon sau poştă. Infractorii pretind că sunt oficiali ai băncii cu care lucraţi şi solicitările lor par foarte veridice. Emailul primit şi site-ul capcană pot părea reale şi pot fi chiar identice cu originalele. În realitate, sunt doar nişte clone.

Victimelor li se solicită, de cele mai multe ori, "actualizarea" şi "validarea" informaţiilor legate de contul tău. În alte cazuri li se spune că sunt câştigătorii unor premii şi este posibilă chiar şi ameninţarea cu anumite consecinţe, pentru cei care nu vor răspunde. Niciun client bancar nu ar trebui să dea curs unor asemenea invitaţii, indiferent de conţinutul emailului, fără teamă de repercusiuni. Acestea sunt neplauzibile.

Instituţiile financiare reale nu solicită niciodată informaţiile confidenţiale prin email, sms sau poştă

Prima regulă de care trebuie să ţină cont un client, atunci când primeşte o asemenea solicitare, este faptul că instituţiile financiare nu solicită niciodată informaţii bancare private prin email, site-uri nesigure, poştă sau alte metode.

Astfel, în momentul în care primiţi un asemenea mail suspect prin care vi se solicită informaţii personale, trebuie urmaţi câţiva paşi:

  • Nu răspundeţi la emailul respectiv, chiar dacă pare urgent
  • Nu daţi click pe linkurile din email
  • Anunţaţi banca de care aparţineţi la telefoanele prin care comunicaţi de obicei
  • În niciun caz nu sunaţi la numerele de telefon din emailul respectiv


În cazul în care credeţi că aţi fost victima unui atac de tip phishing, trebuie de asemenea să contactaţi banca la numerele oficiale de telefon, să explicaţi situaţia creată şi să închideţi conturile despre care ştiţi sau credeţi că au fost deschise fraudulos, în urma informaţiilor oferite de dumneavoastră.

Exemple reale de phishing:

Raiffeisen Bank

Stimate Client,

Raiffeisen Online este cu tine oriunde te duci, myBanking este propriul tău ghişeu bancar pe telefonul mobil. Fără vizite la bancă, fără apeluri telefonice.

Disponibilitatea myBanking este accesibil oriunde în raza de acoperire Vodafone , Orange sau Cosmote, chiar şi în roaming. Câştigi zilnic 250 RON zilnic prin activarea serviciului myBanking.

Dacă deja ai activat serviciul myBanking te rugăm să completezi formularul şi să selectezi "Folosesc myBanking".

După completarea corectă a formularului ataşat în maxim 24 de ore vei primi un sms de confirmare a activării iar în maxim 48 de ore suma de 250 RON va fi debitată pe cardul dumnevoastră Raiffeisen.

Ataşat ai formularul de activare.

Cu stimă,

© Raiffeisen Bank Reuşim Împreună.

NOTĂ: În acest caz, formularul ataşat e-mail-ului cerea date care permiteau golirea contului înainte de a trece cele 24 de ore impuse pentru confirmarea presupusei activări.

Bancpost

Actualizarea Informaţiilor şi Documentelor privind Datele de Identificare ale clienţilor se apropie de sfârşit.

Bancpost îşi anunţă clienţii că în prezent derulează o campanie de actualizare şi completare a datelor de identificare ale acestora.

Această acţiune este în conformitate cu Legea nr. 675/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi cu Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului, cu modificările ulterioare.

Termenul legal până la care acţiunea de actualizare şi completare a datelor trebuie finalizată până la 3 aprilie 2010. Începând cu această dată, accesul clienţilor la conturile proprii va fi restricţionat până când aceştia vor da curs solicitării de furnizare / actualizare a datelor personale.

Tot ce trebuie să faceţi este să daţi un simplu click pe linkul de mai jos pentru actualizarea şi completarea datelor.

Bancpost mulţumeşte anticipat tuturor clienţilor pentru sprijinul acordat în finalizarea acestei acţiuni şi pentru a evita inconvenientele legate de posibila limitare a accesului la conturile clientului, îi invita să-şi actualizeze datele persoanele cât mai curând posibil dar nu mai târziu de 03.04.2010.

Toate drepturile rezervate © Bancpost 2006.

CITEŞTE: Bani gratis de la bancă, în regim de urgenţă, pentru situaţii neprevăzute. Află cum!


25 octombrie 2012