Aproape 1.700 de companii, la nivel naţional, care au ca obiect principal de activitate "construcţii" au intrat în insolvenţă în perioada ianuarie-septembrie 2009, potrivit datelor furnizate Business Standard de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cele mai multe insolvenţe fiind înregistrate în municipiul Bucureşti - 224, în judeţul Cluj - 110, şi în Satu Mare - 86.

Conform reprezentanţilor din domeniu, situaţia se va înrăutăţi şi mai mult în lunile următoare, din cauza lipsei de contracte noi."Cifra este absolut firească. Primul sector lovit de insolvenţe a fost comerţul, urmat de construcţii şi imobiliare.

Datele Registrului Comerţului sunt foarte clare şi se potrivesc şi cu statisticile noastre", a declarat pentru Business Standard Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR).

Acesta a explicat că situaţia se va înrăutăţi în următoarele luni, fiind "cea mai neagră perioadă pentru firmele din construcţii". Criza din sectorul imobiliar, care afectează direct piaţa construcţiilor, va aduce şi mai multe insolvenţe în perioada următoare, în condiţiile în care există puţine speranţe că piaţa îşi va reveni până la sfârşitul anului.



Sursa

2 November 2009