Românii care și-au refinanțat creditele în urmă cu 3 ani riscă, începând cu 1 octombrie, să treacă automat de la dobândă fixă la dobândă variabilă. Pentru mulți dintre ei, costul creditului se poate chiar dubla.

5% → 8%+ Dobânda poate sări de la fixă la variabilă din 1 octombrie

„Acum trei ani, mulți români și-au refinanțat creditele. Pentru cei aflați acum la finalul perioadei de dobândă fixă, există riscul real ca, de la 1 octombrie, să treacă automat la o dobândă variabilă. Practic, costul total al dobânzii poate să se dubleze: de la 5%, la peste 8% – calculat ca IRCC (6,06%) plus marja băncii, care poate varia între 1,5 și chiar 3%."

Claudiu Trandafir, expert financiar și fondator OferteBancare.ro

Specialiștii recomandă consumatorilor să își verifice contractele și să discute cu banca despre opțiuni de refinanțare. „Cei care se află într-o asemenea situație ar trebui să solicite o refinanțare internă, pentru a-și securiza dobânda pentru încă minimum 3 ani de zile”, adaugă Claudiu Trandafir.

Cresc și dobânzile fixe

Nici dobânzile fixe nu scapă complet de ajustări: băncile anunță deja creșteri moderate.

+100 lei/lună Creșterea ratei pentru un credit de 300.000 lei pe 30 de ani

„De la nivelul actual de 4,7%, ne așteptăm la scumpiri între 0,3% și 0,5%. Totuși, chiar și așa, dobânzile rămân la jumătate față de inflație – semn că există lichiditate în piață”, mai adaugă Claudiu Trandafir.

De ce contează IRCC?
IRCC reflectă costul mediu al împrumuturilor dintre bănci din trimestrul anterior. În contextul actual, marcat de inflație și incertitudine fiscală, indicele are o tendință de creștere.

Un exemplu concret arată impactul direct în buzunar: un român cu un credit de 300.000 lei pe 30 de ani, cu o marjă de 3,5%, plătește astăzi o rată lunară de aproximativ 2.021 lei, la o dobândă de 9,05%. De la 1 octombrie, rata va urca la 2.113 lei, odată cu creșterea IRCC la 6,06%. Diferența este de aproape 100 lei pe lună, fără ca debitorul să facă vreo modificare în contract.

Claudiu Trandafir este economist și expert financiar, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul financiar bancar, în special în piața de credite.

Anul acesta a fondat OferteBancare.ro, o platformă ce oferă educație financiară, compararea transparentă a ofertelor de credit și instrumente digitale atât pentru clienți, cât și pentru brokeri, facilitând decizii informate și corecte și care  își propune să aducă transparență, încredere și valoare adăugată în relația dintre clienți, brokeri și bănci.

29 September 2025