Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a declarat că în ţara noastră sunt prea multe bănci care au ambiţia de a deveni o bancă universală şi că, pe termen lung, nu va fi loc de mai mult de trei-patru bănci universale mari.

15572-steven-van-groningen.jpg"Un lucru la care mă aştept anul viitor este să vedem un început al consolidării în sistemul bacar din România. Despre aceasta s-a vorbit mult, dar cred că anul viitor o să vedem câteva tranzacţii. Avem prea multe bănci în România, prea multe bănci cu ambiţia de a deveni o bancă universală. Nu cred că pe termen lung va fi loc de mai mult de trei-patru bănci universale mari", a precizat Steven van Groningen, citat de NewsIn.

Preşedintele Raiffeisen Bank România a spus că şi în Vest au fost multe bănci şi într-o perioadă de timp a avut loc un val al consolidării, un fenomen similar urmând să aibă loc şi în România.

"Când este o perioadă de creştere şi toată lumea este profitabilă nu te gândeşti la aşa ceva, dar în clipa în care este vorba de limitări de capital şi acţionarii trebuie să ia decizii strategice în ce ţară să se dezvolte şi în ce ţară nu, e clar că o să ajungă la concluzia că în anumite ţări pot să se dezvolte mai mult decât în altele", a mai spus Steven van Groningen.

Şeful Raiffeisen Bank România este de părere că băncile mici se pot specializa pe un anumit segment din piaţă, sau se pot axa pe un anumit produs.


9 December 2010