Strada Polonă este unul dintre cele mai sonore nume din Bucureşti. Situată într-unul dintre cele mai fierbinţi puncte ale Capitalei, este în topul preferinţei clienţilor de lux. Problema este că nimic nu este de vânzare, din diferite motive. Unele proprietăţi sunt prea vechi şi dărăpănate, altele sunt noi, dar mult prea scumpe, iar cea din urmă categorie este formată din proprietăţile de protocol, care sunt disponibile doar pentru clienţii din cercuri restrânse. Astfel, strada Polonă rămâne una dezirabilă, dar inaccesibilă chiar şi pentru cei care ar avea bani să se mute acolo.

26343-1299664105strada-polona.jpg„Polona e o stradă frumoasă, dar arată ca un bazar turcesc”, îşi începe prezentarea un agent imobiliar care se ocupa preponderent de aceasta zona.

Pe o suprafaţă care cu greu depăşeşte un kilometru, sunt înghesuite clădiri de toate felurile. Se găsesc foste conace boiereşti, cu o arhitectură impecabilă şi suprafeţe impresionante, dar lăsate uitării de către proprietari, iar lângă ele, clădiri ultramoderne de birouri. Imediat lângă se pot observa case simple, fără valoare istorică, precum şi blocuri construite în anii de boom imobiliar.

„În partea dinspre Dacia, sunt vilele construite în 1800, de o frumuseţe incredibilă, cu amprentă de 400 mp la sol. Nu îmi vine sa cred că există aşa ceva în România şi sunt lăsate în paragină. De partea cealaltă, către Ștefan cel Mare, este un amalgam de case, de la locuinţe cu un singur etaj, două camere şi câte trei-patru case în fiecare curte, până la clădiri de birouri şi blocuri moderne cu cinci-şase etaje, construite în ultimii ani”, argumentează consultantul imobiliar pentru IMOPEDIA.ro.

Singurele proprietăţi cu care s-a putut jongla în zonă: anexele servitorilor din casele boiereşti

Un alt tip de vile este format de locuinţele de protocol. Acestea sunt frumoase, întreţinute, dar închise pieţei libere, chiar dacă sunt nelocuite momentan. Singurele case care s-au putut cumpăra au fost anexele servitorilor din casele boiereşti. Acestea au fost vânate înainte de criză de către dezvoltatorii cu planuri de modernizare a zonei.

„Aceste case, care aveau câte un singur etaj şi erau mai multe în curte, erau dărăpănate, vechiuţe, nesemnificative. Cumpărătorii le-au dărâmat, apoi au construit acolo blocuri mici sau clădiri de birouri. Clădirile de birouri sunt, de altfel, foarte frumoase, dar nu au ce să caute în zona asta de case”, arată agentul imobiliar.

Multe construcţii s-au ridicat în perioada dinaintea crizei. Preţul terenului era exorbitant în zonă atunci, iar acest lucru s-a resimţit în preţul apartamentelor noi apărute ulterior. Din păcate însă, dezvoltatorii nu s-au adaptat vremurilor de criză. Nu au recompartimentat, nu au încercat să pună în practică nicio metodă de ieftinire, iar clienţii, indiferent de bugetul disponibil, nu sunt dispuşi să plătească preţuri nerealiste.

„Blocurile au apartamente de lux. Sunt construite înainte de criză şi preţurile tot de atunci au rămas. Vorbim despre 300.000 – 400.000 euro pe apartament. Este nepermis de scump, cu atât mai mult cu cât Polona este o zonă intens circulată. Nimeni nu plăteşte 300-400.000 euro pentru un apartament la care nu poate deschide geamul, din cauza zgomotului stradal”, arată agentul.

După ce văd că nu au ce cumpăra în Polonă, clienţii migrează către Dacia sau Grădina Icoanei

Astfel, clienţii se reorientează către străuţele sau zonele adiacente. Cei mai mulţi aleg segmentul Dacia sau Grădina Icoanei. Dar şi acolo este nevoie de răbdare.

„În general apare cumpărătorul, iar oferta vânzătorilor peste mult timp. Unii clienţi caută şi un an de zile ceva frumos şi nu găsesc, dar sunt şi clienţi care caută, găsesc şi ne abordează cu o ofertă foarte clară. Sau, ştiind că zona este una îngustă şi nu sunt prea multe proprietăţi, unii fac compromisuri şi iau decizia”, spune Claudiu Haţegan, reprezentant Klauss&Partners.

Chiar şi aşa, clienţii din această categorie ştiu ce presupune căutarea unei proprietăţi şi nu se grăbesc. Investiţia în locuinţe de lux este considerată una profitabilă, cu atât mai mult cu cât declinul preţurilor în perioada de criză a fost mult mai mic în aceste zone decât în cartiere.

„Mai acut, declinul preţurilor a început acum un an şi jumătate-doi. Central-ultracentral versus perioada de glorie, preţurile au scăzut cu 50-55%, iar în cartiere am sesizat o scădere de până la 65%. S-a păstrat preţul, dar nu neapărat foarte bine, pentru că sunt multe proprietăţi vechi şi foarte vechi. Construcţiile arată uneori jalnic şi de aceea valoarea lor de piaţă s-a dus mult în jos”, spune Claudiu Haţegan.

Zonele centrale şi ultracentrale sunt poate singurele zone în care clienţii nu se sperie de vechime. Din contră, cumpărătorii caută vechimea, caută o arhitectură a anilor interbelici şi sunt dispuşi să plătească preţul de reamenajare. Problema este că nu mai sunt dispuşi să plătească preţul cerut de proprietari. Iar proprietarilor le poate lua între şase luni şi un an până să ajungă să accepte vânzarea la un preţ la care se pot face tranzacţii.

CITEȘTE ȘI Balta Albă, un cartier căutat pentru apartamentele mari şi ieftine

 

13 septembrie 2012