Schimbare la față pentru Pavilionul H, din parcul Herăstrău – conceput ca sală de expoziții, în urmă cu 60 ani, edificiul a devenit după Revoluție unul dintre primele centrele comerciale ale Bucureștiului. După mai bine de două decenii în care a găzduit mici comercianți, spațiul se transformă în „cea mai mare berăriei din sud-estul Europei”.

35056-beraria_h_2.jpgPromovată sub sloganul „cea mai mare berărie din sud-estul Europei”, Berăria H este pregătită de astăzi să-și întâmpine clienții. Amplasat în clădirea fostului Pavilion H, din Herăstrău, localul este rezultatul unei investiții de aproape 3 milioane euro. Deși zona din apropierea lacului Herăstrău este una dintre cele mai pretențioase din Capitală, acționarii spun că țintesc o plajă de clienți cât mai largă, întrucât capacitatea berăriei este de aproximativ 2.000 locuri în interior și 1.000 locuri în exterior.

„Am ales acest spațiu deoarece este pur și simplu perfect – este foarte mare, amplasat într-o zonă interesantă, vine împreună cu o parcare extrem de spațioasă. În plus, ne-a plăcut cum arată și faptul că se vede scena din orice colț. Am văzut legată ideea de business de spațiul acesta, altfel poate aș fi rămas tot în jurul IT-ului”, declară pentru IMOPEDIA.ro acționarul majoritar Vlad Dumitru.

  • Berăria ocupă o suprafață de aproape 4.500 metri pătrați, iar lucrările de amenajare s-au întins pe o perioadă de aproape șapte luni
  • Unul dintre marile avantaje ale localului este că beneficiază de o parcare de circa 3.200 mp
  • Resursele folosite pentru amenajare sunt impresionante, potrivit reprezentanților: în interiorul berăriei se regăsesc peste 60 km cabluri, iar întregul mobilierul aliniat ar ajunge de la Herăstrău până în Piața Victoriei

„Aș spune că ambiția noastră este să facem «cea mai tare berărie din Sud-Estul Europei», care va fi și «cea mai mare». Berăria H va fi cu siguranță unică, atât prin prisma mărimii, cât și prin experiența completă și autentică specifică berăriilor europene pe care o vom oferi clienților noștri”, adaugă Vlad Dumitru.

Pavilionul H, de la sală de expoziții la berărie

Construit între anii 1949 și 1953, Pavilionul H a fost conceput inițial ca sală de expoziții pentru obiecte de mari dimensiuni, în special utilaje industriale. După Revoluție, clădirea a devenit unul dintre primele centre comerciale ale Bucureștiului, ce reunea zeci de magazine. În prezent, aparține companiei Băneasa Investments, însă reprezentanții Berăriei H au refuzat să ofere detalii despre valoarea chiriei.

Jumătate dintre acțiunile Berăriei H sunt deținute de Vlad Dumitru, fost director general și acționar al Combox Delivery, importator și distribuitor de produse IT. Cealaltă jumătate de acțiuni este împărțită egal între Ioana Iancu (fost proprietar al două localuri din Pitești) și Iulian Stanciu, directorul general și acționar eMag).

CITEȘTE ȘI:

12 septembrie 2014