Pasajul Basarab a fost proiectat să reziste unui cutremur de 7,5 grade. Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat lucrările de la Pasajul Basarab însoţit de directorul Institutului National de Fizica a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, care susţine că pasajul, conform proiectării, poate rezista în faţa unui astfel de seism.

17270-pasaj.jpgPasajul Basarab va fi dotat cu senzori de avertizare seismică şi panouri avertizoare.

Aceşti senzori se vor afla în comunicare directă cu Centrul de Comandă din cadrul Institutului de Fizica a Pământului, pentru a exista o atenţionare în timp real în eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate, iar încărcătura podului să nu fie, în astfel de situaţii, la valori prea mari" a explicat Sorin Oprescu.

La rândul său, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a explicat că această măsura este absolut necesară, dând ca exemplu recentele evenimente din Japonia unde, datorită unor sisteme similare deja implementate, au fost salvate mii de vieţi.

Primarul General a declarat că, deşi pasajul Basarab este finalizat din punctul de vedere al testelor şi al carosabilului şi poate fi redat circulaţiei, în urma solicitării proiectantului, pasajul mai trebuie supus unui test suplimentar. Astfel, la cerinţa firmei spaniole, trebuie verificată structura de rezistenţă a pasajului cu încărcarea acestuia la capacitate maximă, ceea ce presupune montarea liniei şi staţiei de tramvai.

Nu vreau să mă grăbesc să tai panglica inaugurală până nu sunt absolut sigur că cei care vor circula pe acest pasaj vor fi în deplină siguranţă. Nu vreau să fac rabat de la nicio cerinţă a specialiştilor", a mai declarat Sorin Oprescu.


27 martie 2011