Parlamentul cipriot a respins taxa pe depozite bancare, condiţie de bază cerută de Uniunea Europeană pentru ca ţara să poată primi un pachet de împrumuturi externe de la Zona euro. Proiectul a fost respins cu 36 de voturi împotrivă, 19 abţineri şi niciun vot favorabil.

29742-354401.jpgDecizia Parlamentului a fost primită cu mult entuziasm de miile de manifestanţi adunaţi în faţa instituţiei.

Principalul partid de guvernământ, Mişcarea Democrată, anunţase că se va abţine de la vot. Mişcarea Democrată deţine 20 dintre cele 56 de locuri din Parlamentul cipriot şi guvernează împreună cu Partidul Democrat, care are opt locuri. Celelalte partide mari, Partidul Comunist şi Partidul Verde, se opun cu vehemenţă introducerii taxei pe depozite.

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, susţine că există şi un plan de rezervă pentru situaţia respingerii taxei. Ministrul de Finanţe şi-a depus demisia în contextul problemelor legate de adoptarea legislaţiei privind taxa bancară, dar aceasta nu a fost încă acceptată.

Banca Centrală Europeană a fost înștiințată de votul negativ exprimat de Parlamentul cipriot privind planul UE de asistenţă financiară şi a anunţat că va ajuta sistemul bancar cipriot, informează AFP.

"BCE a luat act de hotărârea Parlamentului cipriot (n.red. - privind respingerea planului UE de asistenţă financiară) şi este în contact cu partenerii din cadrul Troicii. BCE reafirmă angajamentul de a furniza necesarul de lichidităţi conform reglementărilor existente", notează instituţia.

Statele din Zona euro au decis să ajute Cipru cu un împrumut de 10 miliarde euro, cu o condiţie însă, guvernul ţării să colecteze 5,8 miliarde de euro prin taxarea depozitelor din băncile locale.

Varianta iniţială a taxei prevedea un nivel de 6,75% pentru depozitele mai mici de 100.000 de euro şi 9,9% pentru cele peste acest prag. Ulterior, planul a fost modificat pentru a fi scutite de taxe depozitele sub 20.000 de euro.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE PLANUL UE ÎN: Cipru, gaură neagră pentru oligarhii ruşi. Aceştia pierd miliarde de euro din cauza programului financiar de ajutorare a ţării trasat de Zona euro

 

20 March 2013