Astăzi va fi inaugurată parcarea subterană de la Universitate. Cu aproape un an mai târziu de la data la care ar fi trebuit să fie dată în folosinţă şi nenumărate termene de predare nerespectate.

27981-parcare_universitate_main.jpgParcarea subterană dispune de 420 locuri pentru autoturisme şi 25 locuri pentru motociclete şi are trei niveluri. Investiţia se ridică la 18 milioane euro. Intrarea în parcare se va face prin strada Academiei, iar ieşirea pe la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, în timp ce rampa dinspre strada Toma Caragiu, semaforizată, va fi folosită alternativ, ca intrare sau ieşire, în funcţie de fluxul masinilor.

Construcţia a început în luna iulie 2010 şi ar fi trebuit să fie gata în 18 luni, însă planurile au fost date peste cap din cauza descoperirilor arheologice din zonă, termenul final de predare a fost întârziat până în luna mai a acestui an.

Cum nici acest termen nu a putut fi respectat, la începutul lunii iunie, Primarul General Sorin Oprescu a anunţat un nou termen de finalizare, 20 iulie. Această întârziere a fost explicată de intenţia terminării şi amenajării zonei pietonale de deasupra parcării.

Potrivit lui Bogdan Hreapcă, şeful Direcţiei Investiţii din Primăria Generală, un loc de parcare va costa 0,38 de euro per oră. Vor exista şi locuri cu abonament, dar cele mai multe vor fi destinate celor care vor veni în zonă.

CITEȘTE ȘI Bucureştiul, reconstruit: o nouă Universitate, parcări, tuneluri şi pasaje. Simţi diferenţa?


15 noiembrie 2012