Civilizaţia este doar la un drum neasfaltat distanţă: apartamente spaţioase, confortabile, cu vedere la şantier... Aceasta este perspectiva bucureştenilor care se mută în blocurile nou-construite.Când plouă, Violetei nu-i vine să mai iasă din casă. Nici nu prea poate. Chiar dacă are maşină, drumul de câteva sute de metri până la primul petic de asfalt este o bătălie şi un test de aptitudini la volan.

sursa:gandul.infoDe altfel, când a mers prima dată să viziteze apartamentul în care acum s-a mutat, agentul imobiliar, într-un acces de sinceritate, a întrebat-o: "Aveţi maşină? Altfel ar fi cam greu să locuiţi aici". Apartamentul este spaţios, a costat destul de puţin faţă de altele, însă, ca mai toate locuinţele din Prelungirea Ghencea, avea o problemă. Cum să ajungi acolo?

"M-a avertizat că drumul e greu, deşi, în anunţ, scria clar că se poate ajunge şi cu autobuzul. Ajungeai cu autobuzul până la un punct. De acolo începeau drumurile neasfaltate. De fapt, sunt un fel de tarlale...", povesteşte Violeta.

Până şi agentul a ridicat din umeri când l-a întrebat dacă există măcar nişte intenţii ale primăriei de a asfalta. "Zona era împânzită de blocuri şi vile şi mi-am zis că nu o să rămână multă vreme aşa înnoroită. Preţul era bun, aşa că am acceptat". Violeta încă mai aşteaptă asfaltul. Promisiuni de la primărie există, până atunci însă Violeta se îneacă în noroaiele prezentului.

"Mi-e groază să mă întorc acasă când plouă. Săptămânile astea, de când a nins şi a plouat încontinuu, au fost un coşmar. Maşina mea arată de parcă aş fi ieşit cu ea din mlaştină. Cred că am îmbogăţit spălătoriile. Oamenii au vrut să paveze drumul pe cont propriu, dar nu poţi să faci asta fără autorizaţie", spune Violeta, care se simte în Prelungirea Ghencea singură şi abandonată. "Chiar am o senzaţie lugubră când vin acasă. Sunt totuşi destul de puţini oameni care trăiesc aici. În vizită la mine nu prea vine nimeni. Cine e nebun să intre prin noroaiele astea?"

Locatari în sat cu mulţi câini

Ca şi în Prelungirea Ghencea, spre capătul cartierului Militari blocuri noi şi vile au început să răsară. Asfaltul ajunge şi el până la un punct. Apoi încep noroaiele, urmează ansamblurile rezidenţiale şi, în depărtare, câmpul. "Cui îi pasă de noi?", ridică din umeri un proprietar de apartament dintr-un bloc nou-construit undeva după Valea Cascadelor. "Nu numai că sunt drumuri de pământ, dar mai sunt şi blocate.Ne-am resemnat cu primăria, noi nu contăm", spune omul. O privire aruncată în jur îţi dă fiori.

La jumătate de metru peste sol totul pare în ordine. Pe un rând avem vilele aşezate una lângă alta, apoi blocurile vesel colorate şi, de la 100 de metri - câmpia şi un petic de pădure. La sol, însă, unde nu sunt noroaie şi movile de zăpadă, s-au format veritabile heleştee din care se ridică bucăţi de fier, beton, cărămizi, cartoane sau stive de lemn.

"Teoretic, noi locuim în Bucureşti şi nici măcar la marginea lui. Dar ia uitaţi-vă! Aş zice că e sat fără câini, dacă n-ar fi atâţia", mai spune omul arătând zecile de câini maidanezi din zonă. Ceva mai departe, lângă Metro Militari, alte blocuri noi au răsărit înaintea drumurilor asfaltate. "De bine, de rău avem un drum. Dar este unul singur pentru mai mult de 10 blocuri. Asfaltul ajunge la unul, restul... este bine să ai cizme de cauciuc", spune Dragoş, unul dintre locatari.

Locatari pe şantier

Drumul în cauză porneşte pe lângă Metro Militari, se opreşte brusc pe şantierul care încă mai este cartierul rezidenţial de aici şi continuă în varianta neasfaltată către vilele mai mărginaşe. Porţiunea de asfalt care ajunge la unele blocuri, nu la toate, este umplută de maşinile înnoroite, parcate bară la bară. Blocurile par să fi răsărit din câmp. Câmpul în sine, unde nu este inundat, este umplut de deşeuri.

"Apartamentele sunt chiar frumoase", spune Dragoş. "Avem şi piscină, şi grătare... Numai că este un nesfârşit şantier. Când m-am mutat, pe la sfârşitul lui 2008, credeam că în câteva luni o să se cureţe zona, dar şi acum ies pe geam şi mă iau cu mâinile de cap. Parcă aş avea vedere la groapa de gunoi", spune Dragoş.

"Cel mai vechi locatar a plecat", mai spune el arătând un apartament la parter. "Se mutase un bătrân aici chiar înainte să se termine construcţia blocului. A fost primul. A stat cât a stat şi pe urmă a scos apartamentul la vânzare. Eu sper să apuc condiţii mai decente", mai spune Dragoş. Şi el cheltuieşte o avere la spălătoriile de maşini. Privilegiaţii sunt posesorii de 4x4, care nu sunt puţini. Numai că aici nu sunt o fiţă, ci o necesitate.


 

 

Sursa

22 February 2010